Rezerviștii din Brăila și Galați vor fi chemați sub arme

Publicat: 08 apr. 2024, 14:01, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Ultimă oră , ? cititori
Rezerviștii din Brăila și Galați vor fi chemați sub arme

În perioada 8 – 12 aprilie, o parte dintre rezerviștii din județele Brăila și Galați ar putea fi chemați la unitățile militare cărora le sunt afectați prin planul de mobilizare. Alții vor fi mobilizați la locul de muncă. Dar nu este vorba decât de un exercițiu.

Pe timpul exercițiului, rezerviști cu domiciliul în județul Brăila, respectiv în județul Galați, cuprinși în planurile de mobilizare, vor fi chemați la unități militare în vederea desfășurării unor activități specifice de pregătire, potrivit prevederilor legale în vigoare.

O secvență din scenariul exercițiului se va desfășura miercuri, 10 aprilie, în poligonul de tragere Smârdan, județul Galați.

 Exerciții similare s-au mai desfășurat în cele două județe în 2011 (Galați), respectiv 2015 (Brăila).

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare MOBEX BR-GL-24 se desfășoară, în perioada 8-12 aprilie, în județele Brăila și Galați, a informat M.Ap.N.

Exercițiile de mobilizare se planifică şi se organizează periodic în toate județele, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei şi teritoriului pentru apărare prin exerciții şi antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în anul premergător desfășurării acestora.

 Scopul MOBEX – care vizează, în medie, aproximativ zece județe anual – este verificarea modului de realizare a completării cu resurse umane și materiale a structurilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, realizarea coeziunii între militarii în activitate și rezerviști, precum și instruirea specifică fiecărei arme.

Astfel de exerciții erau uzuale înainte de 1989. Ci timpul, au ajuns din ce în ce mai rare, în parte și din cauza cheltuielilor implicate. Urmarea este că, deși în lege este prevăzută obligația rezerviștilor de a participa, în fapt oamenii nu știu unde trebuie să se prezinte.

Un alt aspect important este scăderea numărului de rezerviști, odată cu desființarea stagiului militar obligatoriu. În același timp, media de vârstă a rezerviștilor a continuat să crească.