Robert Negoiță: Să se desființeze Primăria Generală a Capitalei

Publicat: 05 feb. 2024, 09:30, de Mariana Olteanu, în POLITICĂ , ? cititori
Robert Negoiță: Să se desființeze Primăria Generală a Capitalei
Robert Negoiță: Să se desființeze Primăria Generală a Capitalei

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 vine cu o propunere curajoasă și anume desființarea Primăriei Generale a Capitalei și transferarea atribuțiilor către sectoare.

Invitat în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, Robert Negoiță a făcut mai multe declarații legate de alegerile locale. Edilul susține că nu are de gând să candideze pentru Primăria Generală a Capitalei.

Totodată, Robert Negoiță e de părere că Primăria Capitalei ar trebui să fie comasată cu CJ Ilfov, iar noua instituție să se ocupe de transportul în comun și proiectele foarte mari.

„N-am nicio șansă nici s-o bat, nici să mă bată, pentru că n-am să candidez acolo și consider demersul inutil, nu mi se potrivește, nu cred că este ce trebuie.

Varianta corectă, și pledez pentru asta, este să se desființeze Primăria Generală.

Să se contopească cele două instituții, Primăria Generală cu Consiliul General Ilfov, să avem o singură instituție care să gestioneze transportul public și chestiunile strategice mari și proiectele foarte mari. Iar tot ce înseamnă muncă ar trebui descentralizat, așa cum s-a întâmplat în ultimii 20 de ani”, a explicat Robert Negoiță.

În ceea ce privește întoarcerea sa în PSD, Robert Negoiță susține că sunt mari șanse să revină în respectivul partid și să-l reprezinte la alegerile viitoare.

„Foarte probabil că mă voi întoarce în PSD. Am, deja, discuție făcută cu președintele partidului, care e și premierul României, și cu ceilalți colegi și am convenit, de comun acord, că voi candida la următoarele alegeri din partea PSD”, a adăugat politicianul.