România în Schengen. Olanda spune că a votat doar împotriva Bulgariei

Ministrul de Externe olandez a declarat că țara sa susține aderarea României și a reiterat faptul că votul olandez din 8 decembrie nu a fost îndreptat împotriva României, ci doar a Bulgariei.

În marja CAE, Bogdan Aurescu a informat asupra demersurilor în curs ale părţii române, menţionând dialogul pozitiv cu preşedinţia suedeză a Consiliului UE, care este „angajată prioritar pe dosarul aderării, şi angajamentul acesteia de a contribui activ la eforturile de identificare a unor soluţii constructive care să conducă la adoptarea deciziei de aderare la Schengen a României, inclusiv prin lansarea de consultări în perioada următoare”, precizează MAE.

El a făcut referire şi la demersurile intense pe lângă omologii din statele membre UE iniţiate de la începutul acestui an, care au condus la reconfirmarea sprijinului acestora pentru obiectivul României de aderare la Schengen.

De asemenea, ministrul român l-a informat pe şeful diplomaţiei olandeze cu privire la dinamica dialogului cu partea austriacă, derulat în scopul reconsiderării poziţiei Austriei în acest dosar.

În acest sens, a evocat întrevederea avută cu omologul austriac, Alexander Schallenberg, în marja participării recente la Forumul Economic Mondial de la Davos, şi a amintit decizia părţii române de retrimitere la post a ambasadorului României la Viena, „un gest de deschidere care reconfirmă deopotrivă interesul ţării noastre pentru cooperarea în spirit european, cât şi aşteptarea ca partea austriacă să se reangajeze în dialogul bilateral pe acest subiect de o manieră constructivă”.

Cei doi demnitari au abordat şi aspecte legate de cooperarea bilaterală solidă, cu precădere în domeniul Apărării, amintind contribuţia esenţială a militarilor olandezi dislocaţi în cadrul Grupului de Luptă al NATO de la Cincu, precizează MAE. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Dezastrul demografic din România. Regiunea Centru a pierdut un întreg județ

Invidiată de mulți pentru polul economic creat în jurul municipiului Cluj - Napoca, nici măcar Regiunea de dezvoltare Centru nu a scăpat de dezastrul...