România – Ungaria se joacă într-una din cele mai moderne săli polivalente: „Poate concura cu orice altă sală din Europa”

Publicat: 29 sept. 2022, 20:30, de Vlad Ciotoran, în SPORT
România – Ungaria se joacă într-una din cele mai moderne săli polivalente:

Oradea Arena va găzdui, în perioada 11-12 noiembrie, întâlnirea dintre echipele feminine de tenis ale României şi Ungariei, din cadrul play-off-ului competiţiei Billie Jean King Cup (fosta Fed Cup).

Întâlnirea se desfăşura pe hard, suprafaţă care va fi montată peste parchetul existent, la solicitarea jucătoarelor române. Se vor disputa cinci meciuri, patru de simplu şi unul de dublu.

Dacă până acum Federaţia a organizat competiţii de Cupa Davis şi Cupa Federaţiei la Galaţi, Bucureşti, Sibiu, Constanţa şi Cluj-Napoca, iată că Oradea are o sală de ultimă generaţie care poate concura cu orice altă sală din Europa. Aş putea spune că, din punct de vedere al dependinţelor, este chiar mai modernă decât cea din Cluj. Vorbim despre o sală a prezentului care poate găzdui oricând o competiţie mondială. Sunt convins că evenimentul va fi organizat la cele mai înalte standarde„, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT), George Cosac.

România şi Ungaria s-au întâlnit până acum de nouă ori în Fed Cup, scorul fiind 8-1 pentru România.