Satu Mare: Deputatul Adrian Cozma, noul președinte județean al PNL, cu peste 81% din voturi

Deputatul Adrian Cozma (35 ani) a fost ales, vineri, preşedinte al organizaţiei PNL Satu Mare, după ce timp de câteva luni a asigurat interimatul acestei funcţii, el obţinând peste 81% din voturile valabil exprimate în cadrul Conferinţei judeţene de alegeri.

Potrivit rezultatelor anunţate de către secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, din cele 348 de voturi exprimate, Adrian Cozma a obţinut 283 de voturi, fiind urmat de Ştefan Csordas – cu 28 voturi, Carmen Dobra – cu 20 voturi şi Gheorghe Mihoc – cu 4 voturi, iar 13 voturi au fost anulate.

Noul preşedinte al PNL Satu Mare le-a mulţumit atât susţinătorilor, cât şi premierului Florin Cîţu, prezent la Conferinţa judeţeană de alegeri, pe care l-a asigurat de susţinerea sa în competiţia cu Ludovic Orban de la vârful partidului.

Vă mulţumesc din suflet că aţi fost astăzi alături de mine. Domnule prim-ministru, asta este marea familie liberală din Satu Mare! Asta este victoria, asta va fi victoria pe 25 septembrie, la Bucureşti, la Congresul naţional PNL. Mă bucur, domnule prim-ministru, şi vă mulţumesc în mod cu totul special că aţi fost alături de noi, că sunteţi alături de noi şi că veţi susţine judeţul Satu Mare. Acesta este cel mai important semnal, mai presus de o victorie este faptul că astăzi PNL Satu Mare are o echipă închegată şi nu suntem singuri, suntem cu prim-ministrul României, care este alături de noi, şi cu întreg Guvernul României“, a spus Adrian Cozma după aflarea rezultatului.

Florin Cîţu l-a felicitat pe Cozma pentru victoria obţinută şi a spus despre el că “este un tânăr cu care putem să construim viitorul PNL”.

Îl felicit, înseamnă că a făcut o campanie foarte bună. Este un tânăr care a demonstrat că, în aceste câteva luni în care a avut interimatul, a câştigat încrederea primarilor şi a colegilor de filială. Este un tânăr cu care putem să construim viitorul PNL“, a declarat Cîţu.

La Conferinţa judeţeană de alegeri din cadrul PNL Satu Mare au mai participat preşedintele partidului, Ludovic Orban, şi miniştrii Lucian Bode şi Nicolae Ciucă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole