Scandal în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti: grupul PSD a părăsit sala

Consilierii social – democrați au părăsit joi şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti, acuzând modul în care a fost întocmită documentaţia pentru o serie de proiecte prin care Primăria Capitalei solicită finanţare prin Programul Anghel Saligny.

Este vorba de modificarea unor hotărâri CGMB adoptate anterior, după ce Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei a solicitat o serie de clarificări în ce priveşte cererile de finanţare.

În opinia liderului grupului PSD, Aurelian Bădulescu, documentaţia transmisă Ministerului Dezvoltării nu ar respecta prevederile legii. În aceste condiții, Bădulescu a cerut prezenţa Curţii de Conturi şi a DNA.

De fapt, şedinţa de astăzi noi o ţinem pentru că este o nouă încercare a numitului Nicuşor Dan de a aplica din nou la acest plan măreţ, Anghel Saligny, de altfel bun pentru toată România. Numai că dânsul are nişte probleme. La toate punctele de pe ordinea de zi să vă uitaţi la comunicarea pe care o face ministerul de resort. Domnul Nicuşor Dan, pe lângă faptul că nu înţelege să semneze niciodată cererile – pentru că asta ne spune ministerul – mai face şi câteva lucruri care frizează cu ceea ce îi place dumnealui, adică cu infracţiunea. Devizul general nu este întocmit conform anexei 2.1 din normele metodologice, aşadar sumele nu pot fi verificate. De aceea devizul general nici nu a fost semnat„, a acuzat Aurelian Bădulescu.

În replică, edilul a invocat „faza de intenţie” a proiectelor şi faptul că o parte dintre acestea nu au studiu de fezabilitate.

La acest moment al procedurii nu este obligatoriu să fie depuse cereri care au deja studii de fezabilitate. Deci este permisă depunerea de proiecte care sunt în fază de intenţie, ceea ce e cazul pentru o parte din proiectele pe care le-am propus noi. Dacă noi am fi găsit în această primărie acele proiecte cu studii de fezabilitate, ar fi fost foarte bine, dar o parte dintre ele nu există şi atunci, pentru a nu pierde termenul obligatoriu de depunere, le-am depus la faza de intenţie – bineînţeles, fiind o cantitate mare, cu erorile inerente – şi în tot timpul acestor clarificări, dintre care aceasta este prima, le vom corecta. Şi în timpul acesta sperăm să facem şi studiile de fezabilitate pentru ele, pentru ca ele să fie cât mai mature în momentul în care vor veni cu adevărat banii„, a precizat Nicuşor Dan.

Primarul general a spus că o parte dintre proiecte vizează reabilitarea sistemului rutier pe o serie de artere şi implementarea unor măsuri din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, precum realizarea de trasee pentru pietoni şi biciclişti sau amenajarea spaţiului urban Podul Calicilor – Ansamblul urban Domniţa Bălaşa.

După ce grupul PSD a părăsit lucrările şedinţei, proiectele au fost votate în unanimitate de CGMB.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Angel Tîlvăr: „Statutul de membru al NATO este unul dintre pilonii...

Cu ocazia marcării a 20 de ani de la momentul aderării României la NATO, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a făcut un scurt bilanț. În...
Alegeri prezidentiale, in septembrie

România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu

Se împlinesc 20 de ani de când România este țară membră NATO. Cu ocazia acestei zile, Marcel Ciolacu a transmis un mesaj pe rețelele...