Sebastian Burduja a depus plângere penală la DIICOT

Publicat: 12 apr. 2024, 07:50, de Mariana Olteanu, în POLITICĂ , ? cititori
Sebastian Burduja a depus plângere penală la DIICOT
Sebastian Burduja (INQUAM_Photos_Octav_Ganea)

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a depus la DIICOT o plângere penală, după ce în mediul online au apărut un videoclip de tip deepfake şi un articol de tip fake news.

Imaginile îl înfățișau pe Sebastian Burduja în timp ce promova o platformă investițională creată de două companii. Aceste materiale nu numai că utilizează ilegal vocea şi imaginea ministrului Energiei, dar încorporează şi linkuri cu parametri de urmărire UTM (Urchin Tracking Module), care prezintă potenţiale ameninţări cibernetice.

„Recent, în spaţiul public au apărut două materiale de dezinformare implicând utilizarea ilegală şi manipulată a imaginii şi declaraţiilor ministrului Energiei, Sebastian-Ioan Burduja. Unul dintre acestea este un videoclip de tip deepfake, iar celălalt un articol de tip fake news, ambele susţinând în mod fals promovarea de către ministrul Energiei a unei platforme investiţionale create de două companii, cu promisiunea unor câştiguri financiare pentru cetăţeni. Aceste materiale nu numai că utilizează ilegal vocea şi imaginea ministrului Energiei, dar încorporează şi linkuri cu parametri de urmărire UTM (Urchin Tracking Module), care prezintă potenţiale ameninţări cibernetice”, transmite Ministerul Energiei.

Burduja: Este o problemă reală, care cel mai probabil se va agrava

În acest sens, Sebastian Burduja a depus o plângere penală împotriva utilizării tehnologiei deepfake.

“Este o problemă reală, care cel mai probabil se va agrava cu cât aceste tehnologii vor evolua. Informaţiile false şi utilizarea tehnologiilor de tip deepfake reprezintă o ameninţare reală nu doar la adresa românilor, ci, de multe ori, şi a securităţii naţionale. Astfel de acţiuni subminează încrederea în instituţiile statului şi pot avea efecte devastatoare asupra pieţelor financiare şi a economiei naţionale, mai ales când vorbim despre sectorul energetic. Românii ar trebui să fie precauţi în accesarea platformelor care promit profituri uriaşe peste noapte. În plus, cetăţenii ar trebui să consulte ghidul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică prin care pot învăţa cum să evite astfel de înşelătorii”, a declarat Sebastian Burduja, citat în comunicat.