Simona Halep, reacție dură după meciul cu Viktorija Golubic. Românca și-a cerut scuze pentru ce a spus

Publicat: 07 ian. 2022, 10:41, de Puterea.ro, în SPORT , ? cititori
Simona Halep, reacție dură după meciul cu Viktorija Golubic. Românca și-a cerut scuze pentru ce a spus

Simona Halep a declarat, vineri, după obținerea calificării în semifinale la Melbourne Summer Set în fața jucătoarei Viktorija Golubic că serviciul ei a fost “de rahat”. Apoi, jucătoarea română de tenis le-a cerut scuze spectatorilor pentru cuvântul folosit.

„A fost foarte dificil. Nu am crezut cu adevărat că pot câştiga acest meci, dar am luptat până la capăt. Sunt foarte mândră de asta, pentru că în trecut am muncit foarte mult în sensul acesta. Tot creditul pentru ea, pentru contribuţia ei la acest meci frumos. Sunt fericită că am fost un pic mai puternică în final şi am putut să câştig acest meci.

Înseamnă mult. Nimic nu a mers astăzi, serviciul meu a fost de rahat, trebuie să spun asta, îmi cer scuze pentru cuvânt, dar chiar aşa a fost. Am luptat mult cu mine însămi azi, a fost dificil să-mi controlez emoţiile, dar ea m-a adus în această situaţie, a pus presiune pe mine şi mi-a fost greu să mă descurc. Dar dacă vrei să câştigi, nu trebuie să renunţi, asta am făcut astăzi şi sunt foarte fericită că am reuşit„, adeclarat Halep, la interviul pe teren.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (locul 20 WTA şi cap de serie numărul 2) s-a calificat în semifinalele turneului Melbourne Summer Set. Fostul lider WTA a învins-o, vineri, cu scorul de 6-2, 5-7, 6-4, pe elveţianca Viktorija Golubic (locul 43 WTA).

Halep va juca în semifinalele competiției cu chinezoaica Qinwen Zheng (locul 126 WTA), venită din calificări, care a trecut, în sferturi, cu scorul de 7-6 (1), 7-6 (5), de croata Ana Konjuh (locul 67 WTA).