Simona Halep s-a retras de la Linz din cauza unei accidentări. Jaqueline Cristian va evolua în finală. Reacția fostului lider WTA

Publicat: 11 nov. 2021, 19:09, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Simona Halep s-a retras de la Linz din cauza unei accidentări. Jaqueline Cristian va evolua în finală. Reacția fostului lider WTA

Simona Halep (30 de ani, 22 WTA) s-a retras de la Linz cu doar câteva ore înaintea semifinalei cu Jaqueline Cristian (locul 100 WTA), din cauza unei accidentări.

Pentru prima dată după 2012, Halep nu câştigă un trofeu WTA în decursul unui an.

Halep a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook„Din păcate nu voi putea juca în semifinala din această seară după ce m-am accidentat la genunchi în meciul de ieri. Am făcut tot posibilul să intru astăzi pe teren, dar știu că dacă voi juca voi agrava situația. Vreau să le mulțumesc organizatorilor și suporterilor pentru săptămâna fantastică pe care am avut-o aici. Sper să mă întorc anul viitor!”, a scris Halep.

Organizatorii turneului de la Linz au reacționat pe Twitter: „Simona Halep s-a retras din cauza unei accidentări la genunchiul stâng. Îți urăm o recuperare rapidă, Simo! Tot orașul Linz te iubește. Sperăm să te revedem cât mai repede pe teren„, au scris austriecii.

Cristian, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser, va disputa astfel prima finală WTA din carieră și va urca pe locul 74 în clasamentul live WTA. Cristian o va avea adversară în finală pe câştigătoarea meciului dintre americancele Alison Riske, locul 73 mondial şi favorită 8, şi Danielle Collins, locul 29 WTA şi cap de serie 3.

Câştigătoarea turneului va fi recompensată cu un premiu de 23.548 de euro şi 280 de puncte, în timp ce învinsa din finală va primi pentru parcursul de pe tabloul principal 13.224 de euro şi 180 de puncte.