Simona Halep s-a retras de la Wimbledon! Reacția organizatorilor

Publicat: 25 iun. 2021, 13:17, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Simona Halep s-a retras de la Wimbledon! Reacția organizatorilor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (29 de ani, locul 3 WTA) a anunţat, vineri, că nu va participa la Wimbledon, al treilea turneul de Grand Slam al anului.

Sportiva a afirmat, într-o postare pe Instagram, că nu este complet refăcută în urma accidentării suferite la picior.

Cu tristeţe vă anunţ că mă retrag de la acestă ediţie a turneului de la Wimbledon deoarece nu m-am putut recupera complet după accidentarea la gambă. Am dat totul pentru a putea juca la Wimbledon. Acum doi ani am trăit momente speciale aici. Eram entuziasmată şi onorată să revin pe teren ca deţinătoare a trofeului. Din păcate, corpul meu nu a cooperat şi trebuie să amân revenirea la Wimbledon pentru anul următor. Vă spun sincer că sunt foarte dezamăgită şi supărată din cauza acestei situaţii. Această perioadă a fost dificilă pentru mine, să ratezi două turnee majore (n.r. – Halep a ratat şi Roland Garros din cauza accidentării) reprezintă o provocare atât din punct de vedere fizic, cât şi mental. Vom vedea ce ne rezervă viitorul, dar sper că această încercare mă va face mai puternică atât ca om, cât şi ca sportiv. Mulţumesc tuturor celor de la Wimbledon pentru înţelegere şi pentru sprijin”, a scris Simona Halep, pe Instagram.

View this post on Instagram

A post shared by Simona Halep (@simonahalep)

Pe 12 mai, Simona Halep s-a accidentat în turul al doilea la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30 cu nemțoaica Angelique Kerber. Din cauza accidentării, Halep a ratat și turneul de la Roland Garros.

Wimbledon se va desfăşura între 28 iunie şi 10 iulie. Constănțeanca a câştigat turneul londonez în 2019, iar ediţia din 2020 a fost anulată.

Organizatorii de la Wimbledon au postat, pe pagina oficială de Twitter, un mesaj, după ce Simona Halep și-a anunțat retragerea.

Ne vei lipsi în acest an, Simona Halep! Să te întorci mai puternică în 2022!„, au postat cei de la Wimbledon.