Sistemul ucide mai mult decât cancerul

Publicat: 10 aug. 2023, 08:00, de Ovidiu Zară, în OPINII , ? cititori
Sistemul ucide mai mult decât cancerul
Ovidiu Zară

Au trecut fix 22 de ani de când bolnavii de cancer din România au strigat cu disperare către autorităţi să încropească un Plan Național de Combatere și Control al Cancerului care să le salveze vieţile.

Dar nimănui nu i-a păsat că destine care puteau fi salvate s-au năruit în chinuri groaznice. Ani întregi, sute de mii de oameni despre care acum vorbim la timpul trecut au bătut însă la uşi închise.

Abia acum doi ani, într-o ceremonie grandioasă organizată la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis semna decretul pentru promulgarea legii prin care se aproba planul de combatere al cancerului, care trebuie să intre în vigoare de la începutul acestui an. Părea că lucrurile vor intra pe făgaşul normal şi bolnavii de cancer care încă mai trăiesc priveau cu speranţă la viitor.

Însă speranţa lor s-a năruit rapid pentru că omul pus în fruntea Ministerul Sănătății, probabil mult prea ocupat cu combaterea pseudo-pandemiei de virus “chinezesc” şi cu politica OMS, nu a găsit timp să elaboreze normele de aplicare ale legii. Iar în acest răstimp au murit alte câteva zeci de mii de românii… Ghinion!, după cum spunea cândva chiar şeful statului.

În mod cu totul imoral, doar din dorinţa de a-şi însuşi paternitatea planului menit a salva sute de mii de vieţi, ministrul Sănătăţii i-a găsit acestuia hibe şi a spus că nu e bun. Altă aşteptare, alte vieţi năruite…

Într-un final, cel care conduce vremelnic destinele sănătăţii naţiei a încropit un alt plan, ale cărui norme de aplicare au fost aprobate însă doar parțial de Guvern, urmând ca restul să fie elaborate şi aprobate până la finele luni iulie. Numai că ministrul a descoperit peste noapte că nici noul planul pe care l-a clocit peste noapte nu poate fi implementat din cauza unor „mici disfuncţionalităţi” care privesc în principal lipsa de finanţare.

Aşa că a trecut şi 1 iulie … Alte vieţi pierdute, başca năruiţi şivreo  4,4 miliarde de euro din fonduri europene care ar fi trebuit alocaţi combaterii cancerului.

În orice stat civilizat, un ministru al sănătăţii în al cărui mandat zeci de mii oameni nevinovaţi sunt condamnaţi annual la moarte din cauza unor întârzieri generate de neştiinţă, interese sau nepăsare ar fi fost tras la răspundere penală. La noi nici vorbă de aşa ceva!

În loc să-l demită şi să-l tragă la răspundere, cei cu care ministrul Sănătăţii stă alături la masa Guvernului au găsit de cuviinţă să-l spele de păcate şi să abroge articolul din lege prin care acesta era obligat să plătească penal dacă nu finaliza toate normele de aplicare ale programului de combatere a cancerului până la 1 august.

Abrogarea acestui articol este bomboana de pe coliva bolnavilor de cancer şi ne demonstrează dimensiunea mizeriei de ordin moral care a cuprins lumea politică. Este dovada clară a faptului că pentru niciun politician care conduce destinele acestei naţii nu contează că în scriptele cimitirelor bifăm în fiecare zi 153 de morţi cu diferite forme de cancer, vieţi care ar fi putut fi salvate dacă planul aflat pe masa ministrului Sănătăţii era implementat la timp.

În lipsa unei reacţii a premierului şi a colegilor săi de cabinet în privinţa inacţiunilor letale ale ministrului Sănătăţii, m-aş fi aşteptat ca două instituţii vitale, Avocatul poporului şi Parlamentul, să reacţioneze şi să-l interpeleze.  Însă nici una dintre acestea nu a zis nici pâs …

Avocatul Poporului nici măcar nu s-a sinchisit să răspundă în termenul prevăzut de lege unei scrisori deschise adresată de bolnavii de cancer.

Iar Parlamentul, atunci când a fost sesizat în scris cu privire la nerespectarea legii de către ministrul Sănătăţii, a pasat apelul bolnavilor de cancer la …ministrul Sănătăţii.  Adică chiar la cel care îşi pune semnãturã pe certificatele de deces a peste 50.000 de oameni care ar putea fi salvaţi în fiecare an.

Aceasta este practic dovada că nu cancerul este boala care letală care ucide, ci sistemul acesta putred, plin de căpuşe care s-au perpetuat de 34 de ani încoace în toate instituţiile vitale.

Râvnesc să apuc ziua în care poporul acesta se va deştepta din somnul cel de moarte în care-l adânciră barbarii de tirani și va spune răspicat AJUNGE!