Situație gravă în Primăria Capitalei. Nicușor Dan: Nu putem plăti nicio lucrare de investiție. Conturile PMB sunt blocate

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că datoriile pe care le are instituția pe care o conduce ajung la 2,5 miliarde de lei. Conform edilului, conturile sunt blocate din august și nu se pot face investiții.

„Datoriile curente ale PMB sunt 2,5 miliarde lei şi vreau să exemplific ce înseamnă. 2,5 miliarde lei înseamnă aproximativ cât a costat metroul din Drumul Taberei, cât costă podul de la Brăila pe Dunăre. Toţi banii aceştia ar trebui să îi plătim acum. Aici ne-au adus floricelele şi târgurile şi companiile municipale”, a spus el.

El anunță că Primăria Capitalei are conturile blocate din luna august 2020.

„Conturile Primăriei Capitalei sunt blocate din luna august. Acesta e motivul pentru care nu putem începe să plătim nicio lucrare de investiţie. Nu putem să continuăm lucrările pe prelungirea Ghencea până când nu vom debloca această situaţie financiară. Şi soluţia e una singură. Avem nevoie de sprijinul Guvernului”,a spus Dan.

„Nu cerem din bugetul de stat mai mulţi bani decât iau alte autorităţi locale. Cerem ca datoria la ANAF prin STB să ne fie eşalonată şi cerem să ne fie ridicat plafonul de îndatorare, pentru ca investiţiile să fie finanţate exclusiv din fonduri europene din 2021. Asta e soluţia şi am speranţa că o să o avem la sfârşitul lui ianuarie”, a spus el.

Mai multe articole...

1 COMENTARIU

  1. Eterna scuza,,nu avem bani,,Ce parere are dl.primar despre cateva solutii.1.Emiterea unor obligatiuni cu termen de catre PMB(similar bonuri de tezaur).2.Vanzare catre chiriasi PMB a imobilelor din patrimoniu cu destinatia de locuinta sau comerciala(majoritatea sunt imobile vechi,care necesita reparatii, si nu pot fi suportate de primarie.3 Abonamente de parcare anuale,accesibile,pentru zonele de parcare apartinand P.M.B,(in prezent exista ,dar sunt foarte,,piperate,,amatori fiind putine PF sau PJ ,astfel ca respectivele spatii stau mai mult goale.E.T.C. pana vin banii europeni(alte studii,alta birocratie) .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole