SUA și China, schimb de replici asupra raportului OMS asupra pandemiei

Casa Albă a făcut sâmbătă apel la China să furnizeze informaţii din primele zile ale epidemiei de COVID-19, afirmând că are „profunde îngrijorări” privind modul în care concluziile raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au fost comunicate, relatează Reuters.

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a afirmat într-un comunicat că este imperativ ca raportul să fie independent şi liber de „alterare din partea guvernului chinez”, făcându-se ecoul preocupărilor ridicate de fosta administraţie a lui Donald Trump.

O purtătoare de cuvânt a ambasadei Chinei a replicat printr-un comunicat, afirmând că SUA au deteriorat cooperarea multilaterală şi OMS în ultimii ani şi că nu ar trebui să acuze China şi alte ţări care au susţinut organizaţia în timpul pandemiei de COVID-19. „China salută decizia SUA de a se reangaja la OMS, dar Washingtonul trebuie el însuşi să respecte cele mai înalte standarde, în loc să acuze alte ţări”, a mai spus purtătoarea de cuvânt.

Directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat vineri că toate ipotezele sunt încă deschise privind originea COVID-19, după ce Washingtonul a anunţat că doreşte să analizeze datele adunate de misiunea OMS în China, acolo unde a apărut virusul.

O misiune condusă de OMS, care a petrecut patru săptămâni în China pentru a stabili cum a izbucnit epidemia de COVID-19, a anunţat în această săptămână că că nu mai analizează o posibilă scurgere dintr-un laborator, care este considerată foarte improbabilă.

Administrația Trump avea suspiciuni

Administraţia Trump a anunţat că are suspiciuni că virusul a scăpat dintr-un laborator chinez, fapt negat cu fermitate de Beijing. Sullivan a observat că preşedintele Joe Biden a luat rapid decizia de a reveni asupra ieşirii din OMS, dar a spus că este imperativ să fie protejată credibilitatea organizaţiei.

„Reangajarea noastră la OMS înseamnă, de asemenea, să o facem să respecte cele mai înalte standarde. Avem preocupări profunde asupra modului în care descoperirile timpurii ale investigaţiei asupra COVID-19 au fost comunicate şi întrebări asupra procesului folosit pentru a ajunge la ele”, a spus el.

Biden, care îşi petrece primul weekend la reşedinţa de la Camp David, urma să se întâlnească cu consilierii săi de securitate naţională sâmbătă, a declarat un oficial de la Casa Albă.

China a refuzat să furnizeze date neprelucrate privind primele cazuri de COVID-19 echipei care anchetează originile pandemiei, potrivit unuia dintre investigatorii echipei, ceea ce ar putea complica eforturile de a înţelege cum s-a declanşat epidemia.

Echipa a cerut date neprelucrate privind 174 de cazuri pe care China le-a identificat în prima fază a epidemiei în oraşul Wuhan în decembrie 2019, precum şi despre alte cazuri, dar China le-a furnizat numai un rezumat concis, a declarat pentru Reuters Dominic Dwyer, un australian expert în boli infecţioase membru al echipei OMS.

Comunicatul ambasadei chineze nu răspunde, însă, la problema furnizării acestor date brute.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...