Subvenția APIA pentru vaca de lapte se majorează

Publicat: 21 mart. 2024, 07:13, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Subvenția APIA pentru vaca de lapte se majorează

Subvenția pentru crescătorii de bovine de lapte se majorează și se acordă exclusiv posesorilor de animale în prezent, a decis Ministerul Agriculturii.

În acest sens, sunt folosiți bani din ajutorul național tranzitoriu (ANT) pentru a plăti doar pentru animalele reale, fără a se  ține seama de datele de referință din 2018.

Președintele Comisiei de agricultură din Senat, George Scarlat, a declarat: ”Acest model urmează a fi similar celui implementat în 2020, când ANT-ul a fost de doar 1 euro pe cap de animal, iar restul banilor au fost distribuiți printr-o altă schema de ajutor. În acest an, Ministerul Agriculturii va reduce ANT-ul pentru bovinele de lapte la doar 0,2 euro pe cap de animal”.

Potrivit președintelui Comisiei de agricultură din Senat, s-a început cu plățile ANT, ”deoarece sunt foarte mult întârziate din punctul meu de vedere”.

Președintelui Comisiei de agricultură din Senat a mai precizat că ministrul Agriculturii a dat asigurări că, în zilele următoare, începe plata subvenției ANT pentru anul 2023.

Subvenția APIA 2023 – Sprijin cuplat pe vaca de lapte

Pentru a beneficia de subvenție fermierii trebuie să depună și o serie de documente specifice intervenției, la APIA. Acestea sunt:

– copie de pe paşaportul/documentul de identificare unic pe viaţă aferent fiecărei vaci de lapte pentru care se solicită sprijin;
– adeverinţa eliberată de asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea/înregistrarea vacilor de lapte, pentru care se solicită sprijin, în Registrul genealogic al rasei secţiunea principală sau suplimentară;

  •  documente de comercializare lapte:
    – pentru livrarea laptelui către prim-cumpărători: copie de pe cel puţin un contract cu un prim-cumpărător, valabil la data solicitării, pe o perioadă de minimum 6 luni, însoţită de copii de pe cel puţin un document fiscal, sau
    – pentru valorificarea laptelui către consumatorul final: copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol pentru producătorul persoană fizică și documentele specifice prevăzute de legislația sanitar–veterinară în vigoare, care reglementează activitățile de obținere a produselor alimentare de origine animală sau
    – pentru fermierii care dețin unități proprii de procesare a laptelui: avizul de însoțire a mărfii, nota de intrare-recepție care atestă livrarea laptelui la unitatea proprie de procesare și certificatul constatator emis de ONRC din care să reiasă obiectul de activitate, respectiv procesare lapte.