Surpiză în Supercupa României. Sepsi a câştigat trofeul, după ce a învins-o pe Farul

Publicat: 08 iul. 2023, 22:52, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Surpiză în Supercupa României. Sepsi  a câştigat trofeul, după ce a învins-o pe Farul

Sepsi Sf. Gheorghe a câştigat Supercupei României, după ce a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 1-0, sâmbătă seara, pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti. 

Proba ocazie notabilă de gol a venit în minutul 38, când Mihai Bălaşa a trimis peste transversală, la un corner. Unicul gol al partidei a fost marcat de Ion Gheorghe, în minutul 47 cu capul din 6 metri, din centrarea lui Denis Ciobotariu. Prima ocazie a Farului a venit în minutul 54, când Sali a şutat din întoarcere peste poartă din careu. Sepsi a mai avut două şanse de a duce scorul la 2-0, dar Aioani a fost la post.

Antrenorul Liviu Ciobotariu are parte de un debut cu trofeu la echipa covăsneană. Echipa covăsneană a cucerit al doilea trofeu de Supercupa  României din istorie. Farul va juca miercuri, la Ovidiu, cu FC Sheriff Tiraspol (20:30), în primul tur preliminar al Ligii Campionilor.

Au evoluat echipele:

Farul: Aioani – Kiki (Sîrbu 46), K. Boli, Queiros (Mihai Popescu 62), Borza – Nedelcu, Vînă (Borgnino 46), Artean – Ad. Mazilu (V. Dumitrache 71), Alibec, Sali (Rivaldinho 62). ANTRENOR: Gheorghe Hagi

Sepsi: Niczuly – D. Ciobotariu, M. Bălaşa, Ninaj, Oteliţă (Oroian 69) – N. Păun, J. Rodriguez – M. Ştefănescu (Damaşcan 85), C. Matei (Aganovic 79), Ion Gheorghe (A. Dumitrescu 70) – Safranko (Rondon 79). ANTRENOR: Liviu Ciobotariu

Cartonaşe galbene: Vînă 25, K. Boli 36, Borgnino 64 / M. Bălaşa 58, Safranko 68, Rondon 82

Arbitri: Andrei Florin Chivulete – Ferencz Tunyogi, Andrei Constantinescu – Sebastian Colţescu

Arbitri VAR: Ovidiu Haţegan – Gabriel Sabin Stroe

Observator: Ioan Costin Toma