Suspiciuni de fraudă cu fonduri PNRR la Spitalul de Psihiatrie Obregia din Capitală

Publicat: 25 aug. 2023, 00:54, de Alice Gherman, în Sănătate , ? cititori
Suspiciuni de fraudă cu fonduri PNRR la Spitalul de Psihiatrie Obregia din Capitală

Este scandal mare la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din Capitală. Un medic a reclamat conducerea unității că ar fi obținut fonduri prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), favorizând anumite firme. Ministerul Sănătății a trimis, vineri, un control inopinat la spital.

În urma informațiilor apărute în presă despre ”posibile acțiuni de corupție în PNRR” ,petrecute la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, reprezentații Ministerului Sănătății s-au deplasat de urgență la fața locului, pentru a face o serie de verificări.

Controlul vine la două săptămâni după ce un medic al spitalului a ridicat problema existenței unor suspiciuni de fraudă prin PNRR și a reclamat cazul la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale București (ASSMB).

Astăzi, Alexandru Rogobete, secretarul de stat care coordonează aspectele privind domeniul sănătății din PNRR, pe Sănătate, s-a deplasat „pentru a discuta tehnic cu reprezentanții spitalului despre neregulile sesizate în spațiul public”.

”Aveam nevoie de aparatură medicală performantă!”

Principalul vizat în acest presupus caz de fraudare prin PNRR este directorul medical Eduard Moţoescu. Acesta se apără, însă, spunând că nu există nicio problemă legată de achiziționarea aparaturii prin PNRR:

”Au fost niște propuneri de achiziție a unor aparate cât mai performante, că aceasta s-a dorit, am explicat și astăzi la control. Și de aceea am vrut să luăm un ecograf cât mai versatil și competitiv ca să poată fi folosit de mai mulți medici specialiști din ambulatoriu, adică și chirurgia, și ginecologia, endocrinologia și ortopedia. Bineînțeles că de aici a plecat tot așa-numitul mare scandal mediatic. Nu am niciun fel de cunoștință la firmele de aparatură medicală. Eu sunt psihiatru și lucrez doar cu o ștampilă și un pix. Nu am mai făcut achiziții de aparatură până acum și nici nu cunosc trasee și interese. Programul PNRR presupunea achiziția de aparatură performantă, adică dacă voiam să luăm un ecograf foarte performant trebuia să aplicăm pentru fonduri. Și noi chiar avem nevoie de așa ceva în ambulatoriul nostru, că avem două ecografe pe care mai mult le reparăm, sunt vechi. Am vrut și noi să luăm ceva mai bun, dar probabil că am fost pedepsiți pentru aceste ambiții ale noastre”, a declarat, pentru Ziarul Puterea, Eduard Moţoescu.