Tanda şi cu Manda

O ştiţi p-aia? „Ce mai faci tu, babă Floare? La Ion cu dă mâncare. Babă Floare, tu eşti surdă? Mămăligă şi cu urdă…”

Iaca, fix aşa, am fost eu. Cu nenea curierul. Sau cu ălălalt. Vedeţi voi cu care. Şi asta pentru că, după ce l-am bușit și prăbușit de mai multe ori, nu-mi funcţionează, nici de-al dracu’, telefonul! La mine nu ţârâie, şi nici de auzit, nu aud.

Dar, după cum îmi spun ai mei, care mă mai monitorizează din când în când, ca pe un obiectiv NASA, pe care, desigur, tre’ să ţii geana, cel care sună aude ce îngaim eu.

Şi, când m-a sunat omul ăsta, curierul de trebuia să-mi aducă un colet, îi zic cu vorbe că eu nu aud ce zice, dar, el, dacă mă aude, să ştie că ies la portiţă – mă rog, da’ nu-l aştept pe Ghiţă, ci pe el – şi-i mai dau o dată, ca o fată responsabilă ce sunt, numele străzii, numărul, tot ce-am crezut eu că îi poate fi de ajutor pentru o mai grabnică localizare. (Că sunt, de când cu molima, cantonată la ţară).

Ce mai, ziceai că sunt Magellan când pleacă în jurul lumii, aşa coordonate exacte dădeam. Ce-i drept, sunt bună şi le am! De când stau aici tot anu’ şi nu mai ajung, ca o domniţă ce sunt, pe la oraş, am învăţat. Ba, şi pe doamnele de la poştă, pe poştaş, pe curieri i-am învăţat.

Da’, de ce să zic, şi ei pe mine. Bun. Zise fiind toate acestea, la telefonul la care eu nu aud nimic, m-am liniştit. Şi, pe ploaie, pe frig, pe ceaţă, m-am echipat corespunzător şi m-am înfiinţat la poartă. (Am refăcut şi faţada, că, doar nu era să mă vază curierul netencuită, am pus pe deşt nişte smac, am învârtit rujul niţel, mi-am aranjat freza a la Petre Roman, mi-am dat şi cu parfum. Să nu zică omul ăla că sunt, deşi eu sunt, ţărancă).

Am vrut, întâi, să iau pelerina de ploaie, dar, cum sperii, când mă îmbrac cu ea, toate orătăniile din curte, am zis să nu pun omu’ pe fugă, înainte să-mi dea pachetul, şi m-am băgat, ca o doamnă ce sunt, sub umbrelă. Şi stau. Şi stau. Şi stau, în continuare. Nu apare nici maşina, nici curierul. În schimb, se opreşte în poarta mea un camion cu lemne.

Şoferul se uită la mine ca şi cum… Io, nimic, nu iau seamă. Ce treabă am io… Că io aştept curierul cu un pachet, nu camionul cu lemne. „Bună ziua”, zice ‚mnealui, în timp ce se dă, aproape furios, mai lângă mine. Răspund la salut de sub umbrelă. Dar fără vreun interes.

Şi el în continuare: „am venit. Acuma ce facem, un’e le dăscărcăm?” Mă uit ca prostănaca: „ce? Ce să descărcaţi?” Şi, parcă, nu ştiu, ceva, ceva, desluşesc eu. „Cum, ce, doamnă? Vă arde dă glume pă ploaia asta?”

Mă gândesc cu viteză de cometă în zbor: o fi rămas curierul în pană şi mi-a trimis pachetul, că ştia că aştept în ploaie, pe camionagiul camionului cu lemne? Dar sunt serioasă, că eu aşa sunt, când răspund: „Nu, pe cuvânt că nu-mi arde de glume! Despre ce vorbiţi?” „Pi, normal, vă dă mâna să fiţi contra, că staţi sub umbrelă şi pă mine mă face ploaia asta ciuciulete. Hai, dăşchideţi poarta! Sau le lăsăm la poartă?”.

Maică, pe bune! Ce vrea omul ăsta de la mine? Să-mi descarce lemnele în poartă? Păi, eu nu vreau lemne. Avem altfel de încălzire, aici, la ţară. Că, deşi sunt ţărancă sadea, nu ştiu să aprind focul şi să bag, Doamne sfinte, lemne în sobă. Şi bărbatul din dotare s-a gândit să nu mă lase să fac ţurţuri, până vine el de la treburi.

Deci, nu vreau lemne! „Trebuie să fie o greşeală, domnule. Eu nu aştept camionul cu lemne!” „Haide, mă, doamnă, n-am vorbit adineauri la telefon? N-aţi zis că ieşiţi la poartă ca să nimerim casa? Acuma mă ţineţi în ploaie, ca p-un prost?” Ce mama mă-sii…

Doar nu i-am spus ăstuia la telefonul meu care nu merge, că ies la portiţă! „Hai, dăşchideţi poarta aia, că domnu’ a zis când am vorbit zilele trecute să le răsturnăm în curte, nu la poartă, să le ia lumea!” „Fugi, dom’le, de aici, că n-a zis nimic! Noi nu vrem lemne!” „Doamnă, dumneavoastră văd că nu ştiţ’! Sunaţi-l pă domnu’! Că el ştie. Haide!”

Ete, scârţ… Şi să ştie, şi să nu ştie, cum să-l sun, dacă nu e bun telefonul? Da’ rămân calmă pe crâncena redută: „cu siguranţă, e o încurcătură, domnule! Trebuie să duceţi lemnele în altă parte, nu la noi!” „Haide, mă, doamnă… Mă faceţi prost în faţă? N-am vorbit adineauri, noi, doi? Nu mi-aţi spus că la curba asta mă aşteptaţi?”.

Na, c-a zburat şi pasărea păcii din gura şoferului de camion! M-am liniştit. Io, când am dat coordonate, n-am zis de curbă. N-am zis! Am băgat altele, vecini, numărul de brazi din curte, felul gardului şi al casei… D-astea. Dar, de curbă, nu, n-am zis nimic! Aşa că îi spun omului: „încercaţi la altă curbă.

Că nu e asta unde suntem acuma. Eu aştept curierul cu un colet, nu camionul cu lemne! Sigur vă aşteaptă altcineva în ploaie!” „Cum, mă, doamnă? Io sunt prost? Aici mi-aţi zis! Acuma daţi înapoi? M-aţi pus să vin cu lemne şi acuma nu le mai vreţi!” Doamne, câte i-aş mai zice eu ăstuia! De să fac scurtă la limbă! Şi apoi s-o iau de la capăt.

Normal că eşti! Prost! N-auzi că nu vreau lemne? Dar, cum sunt o fată bine crescută, că mama m-a ciufulit destul ca să învăţ să fiu politicoasă, îi zâmbesc cre(ş)tinului, pe sub umbrelă, cum mă aflu: „mai sunaţi o dată la numărul ăla la care aţi vorbit. Şi lămuriţi-vă cu curba, că nu e asta. E mai încolo, probabil, sau pe altă stradă. Sunt convinsă că acolo vă aşteaptă persoana cu care aţi vorbit!”

Doamne, îmi zic în sinea proprie şi personală, şi dacă ţârâie telefonul la mine? Slavă Domnului că acum nu se aude, nema, dacă sună careva. Şi nu mă fac de pocinog. Da’, deteră sfinţii să sune altundeva. Semn că, de data asta, n-am fost toantă.

Şi omul iluminat dintr-o dată: „aşa e! Nu-i aicea curba mea. Da’ m-aţi încurcat dumneavoastră că staţi la poartă, pă ploaia asta! E, comedie! N-aveţi ce face în casă? Staţi în drum, să zăpăciţi oamenii dă cap!” Na, poftim! Numa’ zăpăcitoare de oameni nu fusesem!

Însă, uite că nu-i târziu niciodată să fiu. Tanda şi cu Manda fuserăm, ce să mai vorbim… Şi, cum curierul tot n-a ajuns, am intrat în casă. Doamne, sfinte, să nu mai încurc şi alte iţe, dacă mai stau la poartă. Şi să vă spui şi vouă tărăşenia… Uite aşa fu cu Tanda şi Manda!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Cristina Todoran și Ludovic Orban, fostul premier al României

Ludovic, te iubesc! Poze cu Orban și amanta tinerică EXCLUSIV

Telenovela dintre Ludovic Orban, fostul premier al României, și Cristina Todoran, tinerica politiciană PNL-istă continuă. Am primit la redacție un set de fotografii inedite...