Târgul de Turism al României 2021 se desfășoară virtual

Publicat: 12 feb. 2021, 09:15, de Roxana Roseti, în Travel , ? cititori
Târgul de Turism al României 2021 se desfășoară virtual
Turist

Târgul de Turism al României 2021 are loc virtual, în perioada 18 – 21 februarie şi îşi propune să sprijine întreaga industrie de turism, puternic afectată de pandemie.

În acest an, #TTRVirtual se dorește a fi un eveniment care să redea experienţa din pavilioanele Centrului Expoziţional Romexpo în mediul online. La evenimentul din acest an sunt invitate agenţii de turism, tour-operatori, autorităţi care promovează cele mai frumoase locuri din România, organizatori de circuite locale şi internaţionale.

Solidaritatea şi capacitatea de a ne adapta la noua realitate ne ajută să trecem mai uşor peste aceste vremuri dificile din punct de vedere economic şi social.

Ne-am dorit să rămânem conectaţi cu vizitatorii, expozanţii şi partenerii noştri, iar cu ajutorul tehnologiei, perseverenţei şi profesionalismului am dezvoltat conceptul #TTRVirtual”, a declarat Ionel Gagu, preşedinte – director general Romexpo.