IPS Teodosie, la slujba de Bobotează: Nădăjduim ca luând apă sfinţită să se depărteze de la noi toată boala

Publicat: 06 ian. 2021, 15:18, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
IPS Teodosie, la slujba de Bobotează: Nădăjduim ca luând apă sfinţită să se depărteze de la noi toată boala

La slujba de Bobotează care a avut loc miercuri Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie a afirmat că „din necredinţă vine boala”.

„Nădăjduim ca după această sărbătoare, luând apă sfinţită (…), să vă umpleţi de darul sfinţeniei, să se depărteze de la noi toată boala, toată neputinţa, toată necredinţa, căci şi din necredinţă vine boala, toată frica, toate lucrările celui viclean”, a spus IPS Teodosie.

Crucile aruncate în mare de Botează au fost anul acesta aduse de trei tineri despre care IPS Teodosie spune că „s-au vaccinat anti-Covid” înotând și participând la această tradiție.

„Iubiţi credincioşi, iată-ne, am sfinţit şi anul acesta apa la malul mării. Este sărbătoarea sfinţeniei ce vine din cer asupra apei, dar şi asupra noastră. Eu nădăjduiesc că această sărbătoare va aduce sărbătoare şi în sufletele noastre pentru că Dumnezeu a văzut răvna dumneavoastră şi sărbătorile niciodată nu pot fi ocolite sau amânate sau restricţionate, că Dumnezeu nu poate fi restricţionat, este stăpânul vieţii noastre, de aceea noi nădăjduim ca după această sărbătoare, luând apă sfinţită până pe 14 ianuarie, în fiecare dimineaţă, după rugăciune, să vă umpleţi de darul sfinţeniei, să se depărteze de la noi toată boala, toată neputinţa, toată necredinţa, căci şi din necredinţă vine boala, toată frica, toate lucrările celui viclean, şi iată am venit aici să ne sfinţim noi, să sfinţim şi marea, care este locul unde toţi oamenii vor să ajungă măcar o dată pe an, marea care are şi calităţi vindecătoare pentru cei ce înoată în ea, şi iată apa mării cu sarea ei este vindecătoare trupurilor noastre”, a afirmat IPS Teodosie, în Portul Tomis.