Tichete sociale 250 lei. A fost încărcată a patra tranșă, restanțele se plătesc în ianuarie 2023

Publicat: 20 dec. 2022, 09:06, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Tichete sociale 250 lei. A fost încărcată a patra tranșă, restanțele se plătesc în ianuarie 2023

Cea de-a patra tranşă a ajutorului de 250 de lei a fost încărcată pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”, anunță Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Valoarea totală a acestei tranșe se ridică la peste 593 de milioane de lei şi a ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români.

În 2022, au fost acordate patru tranşe, în valoare totală de 1.000 de lei, câte una o dată la două luni.

„Sper eu că am reuşit să facem o surpriză plăcută celor 2,4 milioane de români care beneficiază de ajutorul de 250 de lei pentru alimente şi mese calde pe care îl oferim prin programul Sprijin pentru România. Datorită strânsei colaborări între MIPE şi celelalte părţi implicate în proces, am încărcat tranşa IV înainte de sărbători, pentru ca românii vulnerabili să se bucure de un mic ajutor pentru ca de pe masa de sărbători să nu lipsească produsele tradiţionale”, a declarat ministrul Marcel Boloş.

Separat, din luna noiembrie, a început distribuirea unei noi tranşe de pachete cu ajutoare alimentare de 24 kg, care conţin 12 tipuri de produse de bază pentru consum.

Ajutorul de 250 de  lei pentru alimente şi mese calde va fi acordat și în 2023, noutatea fiind faptul că se majorează cu 12,5% pragul de venit până la care se acordă acest sprijin.

29.000 persoane trimesc tichetele sociale de 250 lei în ianuarie

Până în prezent, s-a efectuat încărcarea pentru beneficiarii care au intrat deja în posesia cardurilor urmând ca, în cursul lunii ianuarie, să se emită şi să se distribuie cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării celei de-a treia tranşe sau care au fost omişi din aceasta, însumând aproximativ 29.000 de persoane.

Citeste si Unde vă adresați dacă nu ați primit cardul pentru tichetele sociale de 250 lei

O posibilă excepţie ar putea să apară în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanţilor Companiei Naţionale Poşta Română, arată MIPE. Reprezentanții ministerului precizează că nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin.

Citește și Vouchere sociale – Lista magazinelor unde pot fi folosite tichetele pentru alimente în valoare de 250 lei