Timișoara a primit trofeul “Mărul de aur” pentru promovarea şi dezvoltarea turismului

Publicat: 09 mart. 2023, 08:19, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Timișoara a primit trofeul “Mărul de aur” pentru promovarea şi dezvoltarea turismului

Promovarea și dezvoltarea turismului i-au adus Timișoarei trofeul “Mărul de aur”, trofeu oferit de Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism.

Președintele Asociației de Promovare a Timișoarei, Simion Giurcă e de părere că trofeul ”Mărul de aur” va aduce Timișoarei vizibilitate.

Premiul urmează a fi înmânat primarului Dominic Fritz la data de 24 martie, când este programată ceremonia.

Primele trofee au fost acordate în anul 1971, când au fost recompensate Sicilia, parcul de distracții Efteling, cu reprezentări ale unor povești cu zâne, din Țările de Jos și Bokrijk, un complex de parcuri şi muzee, aflat lângă oraşul belgian Genk.