Tomas Vestenicky a semnat cu Dinamo! Cine e noul jucător al alb-roșilor (Video)

Publicat: 19 oct. 2021, 14:13, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Tomas Vestenicky a semnat cu Dinamo! Cine e noul jucător al alb-roșilor (Video)

Atacantul slovac Tomas Vestenicky (25 de ani) a semnat, marţi, un contract cu Dinamo valabil până la finalul acestui sezon competiţional, cu opţiune de prelungire pentru încă un an, a anunţat administratorul special Iuliu Mureşan pe pagina de Facebook a clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Vestenicky a evoluat în ultimele două sezoane pentru echipa poloneză MKS Cracovia, la care evoluează Sergiu Hanca şi Cornel Râpă, iar în luna iulie a acestui an a fost legitimat la Şaika Pecianopskoe, din liga a treia rusă.


Vestenicky şi-a început cariera în campionatul Slovaciei, la Nitra, fiind transferat, la 18 ani, de AS Roma. În Italia, Tomas Vestenicky a evoluat pentru Roma Primavera (2014) şi Modena (2015), în Serie B, apoi a jucat pentru KS Cracovia (2016-2018), Nitra (2018-2019) şi din nou KS Cracovia (2019-2021).

Atacantul a trecut testele medicale şi a intrat în programul de pregătire stabilit de antrenorul Mircea Rednic în cantonamentul de la Săftica.