Traficul de medicamente în creștere în UE.  Peste 1.200 de persoane puse sub acuzare

Publicat: 14 feb. 2024, 21:35, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Traficul de medicamente în creștere în UE.  Peste 1.200 de persoane puse sub acuzare

În cea mai recentă operaţiune împotriva traficului de medicamente, aflat în creștere în Uniunea Europeană, patru laboratoare subterane au fost distruse, 92 de website-uri închise, 1.238 de persoane au fost puse sub acuzare și s-au făcut capturi de peste 64 de milioane de euro.

Este bilanțul anunțat, marți, de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), transmit EFE și Agerpres.

Este vorba despre operațiunea  SHIELD desfăşurată  în perioada aprilie-octombrie 2023, sub coordonarea EUROPOL şi sub conducerea autorităţilor poliţieneşti din Italia, Franţa, Grecia şi Spania.

În cadrul acestei operațiuni, au mai fost efectuate 3.935 de inspecţii şi 4.321 de controale antidoping în competiţii şi 3.659 în afara competiţiilor, mai precizează OLAF.

Operaţiunea SHIELD vizează medicamente contrafăcute, substanţe dopante, suplimente alimentare sau sportive ilegale, precum şi produse legate de tratamentul COVID-19.

Potrivit Europol, traficul de produse farmaceutice este o problemă „în creştere” în Uniunea Europeană, care a devenit rentabilă pentru grupurile de crimă organizată, cu efecte îngrijorătoare atât asupra sistemelor de sănătate din Europa, cât şi asupra sănătăţii publice.