Tragedie trasă la indigo: Trei fetițe din Iași au ajuns la spital după ce au fost spălate pe cap cu o substanță toxică

Publicat: 05 iun. 2021, 21:44, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Tragedie trasă la indigo: Trei fetițe din Iași au ajuns la spital după ce au fost spălate pe cap cu o substanță toxică

Trei fetițe din Iași au ajuns la spital din cauza unei intoxicații. Copilele au fost spălate pe cap de mama lor cu un antiparazitar de uz veterinar.

Soluția conținea cipermetrină, o substanță neurotoxică. Este vorba despre un insecticid ce poate da convulsii.

Incidentul s-a produs în satul Jigoreni, comuna Țibănești. Copiii au fost internați de urgență la Spitalul Sf. Maria din Iași, sâmbătă seară. Cele trei fetițe au 6, 8 și 11 ani. Substanța cu care acestea au fost spălate pe cap se folosește pentru vaci, oi și câini. Fetițele ar fi avut păduchi, iar părinții au considerat că această substanță le-ar putea fi utilă.

Conform Digi24, copiii din Iași sunt în stare bună, sunt conștienți și sunt în afara pericolului în acest moment. Până la sosirea medicilor, părinții le-au clătit cu apă de trei ori pe copile. Substanța a fost diluată astfel, iar starea copilelor nu s-a înrăutățit foarte tare până la preluarea de către echipajele SMURD. Fetițele au fost transportate la spital cu o autospecială de victime multiple. Copilele vor rămâne o perioadă sub supravegherea medicilor din Iași.

În urmă cu o săptămână, o tragedie trasă la indigo a avut loc în județul Brașov. Trei copii din comuna Ungra au ajuns în stop cardio-respirator după ce au suferit o intoxicație cu Tomoxan, un insecticid extrem de toxic pentru oameni. Cei trei copii aveau 7, 8 și 9 ani. Insecticidul este folosit adesea pentru a trata oile de râie.

Citește și: