Transgaz, profit de 268 milioane de lei în primul trimestru

Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de 267,918 milioane lei, în creştere cu 70% comparativ cu cel din perioada similară din 2021, conform rezultatelor financiare individuale transmise luni Bursei de Valori Bucureşti.

Profitul brut, de 323,341 milioane lei, realizat la 31 martie 2022 este mai mare cu 64%, respectiv cu 126,539 milioane lei faţă de cel din primele trei luni ale anului trecut.

Veniturile din activitatea de transport intern au scăzut în perioada ianuarie-martie 2022 cu 2%, la 411,335, iar cele din transport internaţional şi asimilate s-au majorat cu 9%.

Cantitatea totală de gaze transportată a fost de 4,382 miliarde metri cubi (minus 379,6 milioane mc), din care 1,07 miliarde mc pentru consumatorii direcţi (minus 238,78 milioane mc) şi 3,311 pentru distribuţii (minus 140,8 milioane mc).

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport şi asigură implementarea, în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate, a strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional, dispecerizarea gazelor, cercetarea şi proiectarea în domeniul transportului gazelor naturale în conformitate cu prevederile legislaţiei şi reglementărilor europene şi naţionale, dar şi cu standardele de calitate, performanţă, mediu şi dezvoltare sustenabilă.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ce știe și ascunde Nicușor Dan: peste 10 mii de bucureșteni...

Mușamalizare criminală: listele cu situația reală a clădirilor cu risc major în caz de cutremur ținute secrete de Primăria Capitalei.  Peste 100 de clădiri...
Oana Sivache, inlocuita de la sefia ASSMB de Nicusor Dan

Oana Sivache, înlocuită de la șefia ASSMB. Nicușor Dan: ”Primarul Bucureștiului...

Primarul Nicușor Dan a înlocuit-o din funcție pe Oana Sivache, director ASSMB, vizată de o anchetă DNA! Vezi în rândurile de mai jos ce...