Transylvania Open | Azi: sferturile de finală. Când joacă Simona Halep și Emma Răducanu

Publicat: 29 oct. 2021, 10:07, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Transylvania Open | Azi: sferturile de finală. Când joacă Simona Halep și Emma Răducanu

Turneul Transylvania Open continuă vineri, cu sferturile de finală Simona Halep (locul 18 WTA şi cap de serie numărul 1) va juca în compania sportivei Jaqueline Cristian (locul 105 WTA), conform programului anunţat de organizatori.

Meciul va fi al patrulea al zilei pe terenul central şi este programat nu înainte de ora 18.00.

După confruntarea Halep – Cristian va avea loc şi sfertul de finală Emma Răducanu (Marea Britanie, 23 WTA şi cap de serie numărul 3) – Marta Kostiuk (Ucraina, locul 55 WTA).

Primele trei meciuri ale zilei sunt Monica Niculescu’Gabriela Ruse, cap de serie 3 – Irina Begu/Andreea Mitu, Rebecca Peterson (Suedia, 99 WTA) – Lesia Ţurenko (Ucraina, 127 WTA) şi Alhelina Kalinina (Ucraina, 59 WTA) – Alison Van Uytvanck (Belgia, 61 WTA) sau Anett Kontaveit (Estonia, 14 WTA şi cap de serie 2). Primul meci va începe la ora 12.00. Meciurile sunt transmise în direct de Digi Sport 2 și Look Sport.