Turcia acuză Grecia de ”acţiune ostilă” împotriva avioanelor sale

Publicat: 28 aug. 2022, 18:41, de Ziarul Puterea, în Internațional , ? cititori
Turcia acuză Grecia de ''acţiune ostilă'' împotriva avioanelor sale

Turcia a acuzat duminică faptul că avioane ale sale aflate în misiune în Marea Egee şi în estul Mării Mediterane au fost vizate de sistemul de apărare aeriană S-300 al Greciei şi a spus că este vorba de o „acţiune ostilă”, potrivit AFP.

Sistemul de apărare aeriană grec desfăşurat în Creta „a blocat” marţi avioane F-16 turce, aflate în misiune de recunoaştere la 3.000 de metri vest de insula Rodos, au declarat surse din Ministerul turc al Apărării.

Acest lucru echivalează cu „acte ostile” conform regulilor angajamentului NATO, au spus aceleaşi surse.

Avioanele cu reacţie turce „şi-au îndeplinit totuşi misiunile prevăzute şi s-au întors la bază în securitate”, au precizat sursele.

În ultimele luni, Turcia s-a plâns de acţiunile Greciei, care în opinia sa sunt provocatoare şi dăunează eforturilor de pace.

Cei doi vecini, ambii membri ai NATO, au neînţelegeri vechi privind frontierele lor maritime şi aeriene, ceea ce a determinat forţele aeriene să efectueze patrule şi misiuni de interceptare aproape zilnice, în principal în jurul unor insule greceşti apropiate de coastele Turciei.

Atena acuză Ankara că survolează insulele greceşti.

În schimb, Turcia afirmă că Grecia staţionează trupe pe insule din Marea Egee şi că încalcă astfel tratate de pace semnate după cele două războaie mondiale.