Turcii au început lucrările la cel mai greu tronson de autostradă din România! Îl termină în 2028?

Publicat: 17 apr. 2024, 20:41, de Cristian Matache, în ECONOMIE , ? cititori
Turcii au început lucrările la cel mai greu tronson de autostradă din România! Îl termină în 2028?

Companiile Mapa Insaat Ve Ticaret AS  și Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret AS din Turcia au început lucrările la tronsonul 2 al autostrăzii Sibiu-Pitești, pe ruta Boița-Cornetu.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Irinel Scrioșteanu, a anunțat azi că începe execuției lucrărilor la prima secțiune montană a Autostrăzii Sibiu-Pitești. Este vorba despre cea mai grea porțiune din A1. Constructorii sunt companiile turcești Mapa Insaat Ve Ticaret AS  și Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret AS. Entuziasmul oficialului ar putea fi temperat dacă ținem cont de contraperformanțele societăților din Turcia pe șantierele mari ale patriei, în frunte cu Alsim Alarko, care a întârziat aproape cu un an darea în folosință a celor două loturi de pe Centura Capitalei.

Termenul de finalizare al acestui tronson este 2028. Destul de strâns dacă avem în vedere tot ce implică lucrarea de inginerie aferentă zonei montane.

Iată ce a scris secretarul de stat Scrioșteanu despre aceste șantier:
”Am fost pe șantierul 𝗦𝗲𝗰ț𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶 𝟮: 𝗕𝗼𝗶𝘁𝗮 – 𝗖𝗼𝗿𝗻𝗲𝘁𝘂 a 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝘇𝗶𝗶 𝗦𝗶𝗯𝗶𝘂 – 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀𝘁𝗶, pentru a discuta cu antreprenorul și cu alți responsabili pentru a începe cu dreptul execuția lucrărilor cuprinse în prima Autorizație de Construire aferentă acestui lot, emisă la începutul acestei luni, dar și pentru a continua proiectarea și autorizarea restului secțiunii.
Stadiul proiectului pe acest șantier este următorul:
✅️ Conform Autorizației de Construire, încep lucrările pe teritoriile localităților Tălmaciu și Boița, între km 13+170 și km 14+150;
✅️ Vor fi executate lucrări de drum, de scurgere a apelor, de consolidare, de relocare rețele de utilități publice, de iluminat public și ITS, dar și lucrări pentru viaductul de la Boița în lungime de circa 700 metri;
✅️ A fost finalizată marcarea copacilor care au mai rămas în zonele efectuării studiilor geotehnice, iar în perioada următoare trebuie să înceapă și defrișările acestora;
✅️ Lucrările de defrișare au ajuns la 70% pe teritoriul județului Vâlcea;
✅️ A fost finalizată documentația necesară pentru defrișarea pe teritoriul județului Sibiu;
✅️ Continuă studiile geotehnice cu 7 instalații de foraj;
✅️ A început realizarea organizării de șantier în zona pentru care a fost emisă AC;
✅️ A început realizarea drumurilor tehnologice de acces in zona autorizată;
Pentru buna desfășurare a acestui proiect, este necesară o strânsă colaborare între CNAIR – Poliția Rutieră – antreprenor – autorități locale, astfel încât, în momentul începerii defrișărilor, restricțiile de trafic care vor fi impuse pe DN7 să afecteze circulația rutieră cât mai puțin și pe un termen cât mai scurt.
Totodată, este nevoie și de colaborarea antreprenorului de pe Secțiunea 2 a Autostrăzii Sibiu – Pitești cu antreprenorul primului lot din Autostrada Sibiu – Făgăraș, întrucât există o suprapunere pe 3 nivele, a celor 2 obiectiva, în zona Boița.
ℹ️ Această secțiune face parte din cel mai important proiect de infrastructură rutieră prevăzut în 𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺𝘂𝗹 𝗜𝗻𝘃𝗲𝘀𝘁𝗶𝘁𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 𝟮𝟬𝟮𝟭-𝟮𝟬𝟯𝟬 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗱𝗲𝘇𝘃𝗼𝗹𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝘁𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁 𝗱𝗶𝗻 𝗥𝗼𝗺𝗮𝗻𝗶𝗮, elaborat și aprobat de guvernul liberal în perioada 2020-2021 și, totodată, prevede cele mai complexe lucrări, având în vedere dificultatea dată de zona montană în care se află traseul autostrăzii, fiind și prima trecere la nivel de autostradă peste Carpați.
📍 Autostrada Sibiu – Pitești #A1 va avea o lungime de 122 de km, este împărțită în 5 secțiuni, dintre care Secțiunea 1: Sibiu – Boița (13,17 km) a fost dată în trafic în decembrie 2022. Autostrada Sibiu – Pitești va lega Centrul și Vestul României de rețeaua europeană de autostrăzi, fiind parte importantă a Coridorului de Transport Pan-european nr. IV.”