Ucraina înăsprește controalele la frontieră și cere persoanelor care intră în țară un test negativ de coronavirus

Publicat: 24 mart. 2021, 05:30, de Răzvan Zamfir, în Internațional , ? cititori
Ucraina înăsprește controalele la frontieră și cere persoanelor care intră în țară un test negativ de coronavirus

Ucraina întăreşte controalele la frontieră şi le cere persoanelor care intră în ţară un test negativ la coronavirus, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Maksim Stepanov, după ce s-a înregistrat cea mai ridicată rată de decese zilnice din cauza COVID-19, potrivit Reuters.

Noul regim a fost aprobat luni seară de guvern şi a intrat în vigoare. Marţi dimineaţă, Stepanov a declarat că Ucraina a înregistrat 333 de decese legate de coronavirus în ultimele 24 de ore, un număr record. Precedentul record a fost de 289 de decese la 17 martie.

Ucraina, ţară de 41 de milioane de locuitori, este afectată puternic de o nouă înmulţire a cazurilor de coronavirus în ultimele săptămâni, iar premierul Denis Şmigal a spus că este un al treilea val pandemic.

„Situaţia se înrăutăţeşte”, a declarat Stepanov, adăugând că numărul de noi cazuri a crescut semnificativ, iar numărul de cazuri din ultimele şapte luni a fost cu 26.000 mai mare decât în urmă cu o săptămână.

Versiunea britanică a coronavirusului este acum răspândită în Ucraina, a spus Stepanov, adăugând că aceasta se transmite mai rapid şi are un impact mai puternic. „Două treimi dintre cei care s-au recuperat au nevoie de tratament suplimentar”, a afirmat el.

Marţi dimineaţă, în spitale erau internate 36.600 de persoane infectate cu coronavirus, a precizat Stepanov, adăugând că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.476 de noi infectări.

Ucraina a raportat 1.565.732 de cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei şi 30.431 de decese. Numărul de noi cazuri a ajuns săptămâna trecută la 15.850, cel mai ridicat nivel din noiembrie, ceea ce a dus la impunerea unui lockdown în Kiev şi în câteva regiuni.