13:00 • ACTUALITATE
Un bărbat din Brăila a fost călcat de un tren de marfă și a murit
Un bărbat de 50 de ani din Brăila a fost accidentat mortal de un tren de marfă, joi noaptea, în zona Podului rutier Vulpea din municipiu, evenimentul fiind anunţat prin numărul de urgenţă 112.
Poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit faptul că „un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Brăila, aflându-se în proximitatea căii ferate din zona străzii Chişinău, sub podul rutier Vulpea, ar fi intrat în gabaritul liniei trenului de marfă ce se deplasa din direcţia Făurei către Brăila şi a fost lovit frontal de acesta”.
La faţa locului s-au prezentat un echipaj SMURD şi un echipaj al SAJ, care i-au efectuat bărbatului manevre de resuscitare, acesta fiind declarat decedat.
În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările pentru ucidere din culpă.