Un cunoscut antivaccinist, interzis pe Instagram din cauza dezinformărilor privind COVID-19

Publicat: 12 feb. 2021, 10:15, de Andreea Borcilă, în Internațional , ? cititori
Un cunoscut antivaccinist, interzis pe Instagram din cauza dezinformărilor privind COVID-19
Un cunoscut antivaccinist, interzis pe Instagram din cauza dezinformărilor privind COVID-19

Robert F Kennedy Jr, fiul fostului senator al SUA, Robert F Kennedy, și nepotul fostului președinte al SUA, J. F. Kennedy, este cunoscut pentru credințele sale antivacciniste. Astfel, contul său personal de Instagram i-a fost blocat din cauza afirmațiilor false, pe care le împărtășește în online, despre COVID-19.

De altfel, a creat o pagină de Facebook referitoare la protejarea sănătății copiilor încă din 2016. Purtătorul de cuvânt al Facebook, cel care deține și Instagram, a declarat că Robert F Kennedy Jr a dezinformat, în repetate rânduri, despre vaccinuri sau despre existența virusului SARS-CoV-2, scrie Daily Mail.

Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, insistă că nu este împotriva tuturor vaccinurilor, ci vrea să poarte o discuție deschisă despre ele, în timp ce părinții să poată avea dreptul de a alege.