Un nou val nu depinde de COMPORTAMENTUL oamenilor

Publicat: 30 iul. 2020, 21:37, de Eliza Popa, în POLITICĂ , ? cititori
Un nou val nu depinde de COMPORTAMENTUL oamenilor

„O intensificare a circulației Sars-CoV-2 în emisfera nordică la o dată mai mult sau mai puțin îndepărtată (câteva luni, în special la apropierea iernii) este extrem de probabilă”, avertizează specialiștii din Franța.

În Europa, puterea virusului a fost redusă odată cu sosirea temperaturilor de vară, suficient pentru a pune sub semnul întrebării sezonalitatea epidemiei.

Jean-François Toussaint, profesor de fiziologie la Universitatea din Paris a acordat un interviu pentru Le Point, în cadrul căruia subliniază că niciunul dintre valurile prezise nu s-a produs și sezonalitatea epidemiei, dacă se întâmplă , nu va avea nimic de-a face cu comportamentul oamenilor, ci cu ceea ce se întâmplă acum în emisfera sudică.

Este încă aici, dar ucide de 100 de ori mai puțin

“O epidemie își arată puterea prin numărul de oameni pe care-i ucide. Cu toate acestea, atât numărul de cazuri grave și cel al deceselor continuă să scadă. Timp de o lună, au existat doar două persoane în terapie intensivă: valul epidemic a trecut în Franța. Persoanele infectate sunt persoane asimptomatice, de regulă tineri”, spune profesorul. “Virusul este încă aici dar ucide de 100 de ori mai puțin. În Europa, intensitatea este în scădere, iar epidemia actuală nu are nicio legătură cu ceea ce ne-am confruntat în martie și aprilie. Toate țările Uniunii urmează aceeași dinamică, iar Franța nu face excepție de la regulă”.

La întrebarea dacă este inevitabil un al doilea val, Toussaint a replicat că nu există nicio modalitate de a stabili dacă va lovi sau nu Europa, dar niciun semn al acestuia nu se întrezărește: “Ar putea depinde de variațiile sezoniere, dar, în acest caz, nu are rost să îi responsabilizăm pe oameni sau să îi facem vinovați”. El a evidențiat că epidemia continuă în America de Sud și este posibil ca virusul să efectueze deplasări dus-întors între cele două emisfere…

“OMS nu a anticipat apariția acestor vulnerabilități”

Profesorul a mai comentat că al doilea val nu înseamnă strict sănătate, deoarece se produce o prăbușire internațională: “OMS nu a anticipat apariția acestor vulnerabilități; Organizația Națiunilor Unite avertizează deja asupra efectelor care vor fi mult mai mari decât daunele epidemiei. Foametea, malnutriția, șomajul, sărăcia, consecințele unei izolări globale inadecvate vor fi catastrofale pentru sute de milioane de oameni și, de asemenea, va priva medicina de mijloacele necesare”.

La întrebarea dacă masca trebuia impusă mai devreme, Toussaint a răspuns că era esențială atunci când pandemia era la apogeu: în februarie, martie și aprilie: “Nu mai suntem în această fază. Contaminările sunt inevitabile și probabil că ar fi mai bine să ne imunizăm în acest moment decât în ​​ianuarie, deoarece capacitățile noastre individuale, în special de apărare imună, sunt mai crescute vara decât iarna”.

Cu privire la descoperirea unui vaccine, profesorul a comentat că până în prezent, nu există siguranța că vaccinurile testate oferă o protecție eficientă. “Cu toate acestea, trebuie să evităm să intrăm într-o panică menținută de cercetători și mass-media. Într-o astfel de perioadă toată lumea trebuie să poată relua un comportament normal, păstrând în același timp măsurile de protectie, singurele eficace împotriva contaminării”, a conchis el.