Un tratament revoluționar salvează o fetiță de 13 ani de leucemia limfoblastică acută T

Alyssa, o pacientă britanică de 13 ani, afectată de leucemie limfoblastică acută T, este în remisie datorită folosirii unui nou tip de medicament revoluționar, scrie presa britanică.

Pacienta a fost diagnosticată cu leucemie limfoblastică acută T în 2021. Din păcate, această formă de cancer al sângelui nu a răspuns la tratamentele convenționale, în special la chimioterapie și o grefă de măduvă osoasă.

În aceste condiții, Alyssa a participat la un test clinic la Great Ormond Street Hospital pentru copii din Londra pentru un nou tratament. Este vorba despre un tratament care folosește celulele imunitare genetic modificate provenite de la un voluntar sănătos.

În 28 de zile, pacienta era în remisie, ceea ce i-a permis să primească a două grefă de măduvă osoasă pentru refacerea sistemului său imunitar, au explicat cercetătorii, în acest week-end, la reuniunea anuală a Societății americane de hematologie.

Pacienta este bine și a revenit acasă în Leicester, localitate din centrul Angliei. În prezent, ea este monitorizată medical.

”Fără acest tratament experimental, pentru Alyssa era o singură opțiune: îngrijirile paliative, a declarat spitalul într-un comunicat publicat duminică.  

Leucemia limfoblastică acută afectează celulele sistemului imunitar, limfocitele B și T, care luptă și asigură protecția contra virusurilor. Alyssa este prima pacientă cunoscută, care a primit celule T modificate, a indicat spitalul. Tratamentul implică modificarea chimică la nivelul codului ADN.

Cercetătorii de la Spital și cei de la University College din Londra au contribuit la dezvoltarea folosirii celulelor T modificate pentru a trata leucemii cu celule B, în 2015. Dar aceste celule T, concepute pentru a lupta cu celulele canceroase au ajuns să se atace între ele în timpul procesului de producere, determinând oamenii de știință să se gândească la alte soluții.

Este vorba de o excelentă demonstrație asupra modului în care, cu echipe de specialiști și cu infrastructură de top, noi putem asocia tehnologii de laborator cu rezultate concrete pentru pacienți spitalizați, a declarat Waseem Qasim, imunolog consultant și profesor la GOSH.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Turcii câștigă încă un contract pentru autostrăzile patriei! 

Companiile din Turcia continuă să acapareze contracte pe marile șantierele ale patriei. Și fără emoții pentru că se prezintă singure la licitații. Directorul General...

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, la un pas de USR

Demiterea președintelului Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, de la conducerea organizației PNL din acest județ a tulburat rău apele politice, dar deja cel demis...