UNICEF: O treime dintre elevii din lume au fost privați de învățământ în perioada pandemiei

UNICEF a lansat un avertisment în contextul în care pe perioada pandemiei de coronavirus un număr de 463 de milioane de copii din toată lumea au fost privați de învățământ. Aproximativ o treime dintre elevii din toată lumea nu au avut acces la învățământul la distanță din cauza lipsei de tehnologii.

„Numărul mare de copii a căror educaţie a fost complet întreruptă vreme de luni constituie o urgenţă educaţională mondială(…)Repercusiunile s-ar putea face simţite în economii şi societăţi în deceniile viitoar”, a averizat directoarea UNCEF, Henrietta Fore, într-un comunicat citat de AFP și DPA.

Conform estimărilor ONU, aproape 1,5 miliarde de copii au fost afectaţi de închiderea şcolilor din cauza pandemiei.

În estul și sudul Africii 67 de milioane de copii au fost privați de educația digitală, în timp ce în vestul și centrul continentului 54 de milioane de elevi nu au avut acces la această formă de învățământ.

Totodată, cu aceeași situație s-au confruntat 80 milioane de copii din zona Pacificului şi din estul Asiei, 147 milioane din Asia de Sud, 25 milioane din Europa de Est şi din Asia Centrală, şi 13 milioane din America Latină şi zona Caraibelor. Raportul nu prezintă date pentru Statele Unite ale Americii şi Canada.

UNICEF atenţionează că în România 400.000 de copii nu merg la şcoală, iar peste 50.000 de copii sunt separaţi de familiile lor, în mare parte din cauza sărăciei, violenţei sau abandonului. De asemenea, UNICEF semnalează faptul că situația acestor copii a devenit și mai vulnerabilă din cauza pandemiei. Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), Boardul Copiilor din România şi UNICEF propun autorităţilor din România un set de soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiei copiilor.

UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat promulgarea legii anti-violență

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, marchează un moment semnificativ, anunțând promulgarea legii care ratifică Convenția nr. 190/2019 a Organizației Internaționale a...

Cătălin Cîrstoiu își ia concediu de la spital. Nu crede că...

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al Alianței PSD - PNL la Primăria Capitalei, spune că el este convins că bucureștenii își doresc un primar...