Uscătoarele pentru mâini, pe bază de aer cald, ar putea răspândi microbii mai mult decât prosoapele de hârtie

Publicat: 04 apr. 2021, 07:00, de Andreea Borcilă, în Sănătate , ? cititori
Uscătoarele pentru mâini, pe bază de aer cald, ar putea răspândi microbii mai mult decât prosoapele de hârtie

Un studiu recent sugerează că uscătoarele pentru mâini, pe bază de aer cald, pot răspândi microbii mai mult decât o fac prosoapele de hârtie. Chiar și așa, specialiștii spun că avem nevoie să ne spălăm cu atenție pe mâini folosind apă și săpun timp de cel puțin 30 de secunde.

Studiile anterioare au descoperit că uscătoarele pentru mâini pot răspândi bacteriile din aerul din baie pe mâini.

Experții spun că spălarea corectă a mâinilor este în continuare cea mai importantă acțiune pe care o putem face pentru a preveni transmiterea bolii COVID-19, scrie Healthline.

Potrivit unui nou studiu condus de o echipă de cercetători de la Universitatea Cambridge și publicat în jurnalul Infection Control & Hospital Epidemiology, uscătorul de mâini pe bază de aer cald s-ar putea să nu fie foarte eficient deoarece ne pot contamina mai ușor decât o fac prosoapele de hârtie. 

În plus, aerul cald de la uscătoarele pentru mâini pot răspândi germenii inclusiv pe haine sau alte suprafețe.

Experiment în spital

Cercetătorii au simulat contaminarea mâinilor participanților cu un virus inofensiv, apoi le-au cerut acestora să se șteargă pe mâini fie folosind prosoapele de hârtie, fie uscătoarele pentru mâini. Experimentul s-a întâmplat într-o unitate sanitară, prin urmare, cercetătorii au detectat cantitatea de virus transferată pe diverse suprafețe în spital. Rezultatele studiului au arătat că persoanele care și-au șters mâinile cu ajutorul uscătoarelor au răspândit o mai mare cantitate de virus pe diverse suprafețe.

Este posibil însă ca rezultatele studiului să nu se poată aplica în cazul COVID-19.

Spălarea mâinilor, o metodă eficientă pentru a reduce răspândirea microbilor

Potrivit dr. Robert Smith, profesor asistent în departamentul de științe biologice de la Universitatea Nova Southeastern Halmos, Florida, au existat mai multe probleme cu studiul.

„Cantitatea de virus pe care au pus-o este cu mult peste ceea ce ne-am aștepta în mod rezonabil să întâlnim într-un mediu normal. Astfel, studiul probabil supraestimează cât de mult virus este transferat pe suprafețe și rămâne pe mâna cuiva”, a spus dr. Smith.

El a subliniat că cercetătorii nu au descris modul în care participanții s-au spălat pe mâini.

„Spălarea mâinilor s-a dovedit a fi singura modalitate și cea mai eficientă pentru a reduce transmisia și răspândirea microbilor, deci acest lucru ar fi important de reglementat în studiu”, a spus el.

El a adăugat că participanții la studiu știau dacă au sau nu virusul inofensiv. Acest lucru i-ar fi putut influența să se comporte diferit pentru fiecare tratament.

„Mărimea eșantionului este foarte mică pentru un studiu ca acesta. Pentru a avea o schimbare în modul în care ne gândim la spălarea mâinilor, studiul ar trebui să fie amplu și mai bine planificat”, a spus dr. Smith.

Ca o măsură de precauție suplimentară în timpul pandemiei de COVID-19, poate fi cel mai bine să evităm uscătoarele de aer din toaletele publice. Cu toate acestea, trebuie amintit faptul că studiile nu au găsit o legătură directă între utilizarea uscatoarelor pentru mâini și contractarea coronavirusului.

Specialiștii spun că avem nevoie să ne spălăm cu atenție pe mâini folosind apă și săpun timp de cel puțin 30 de secunde.

„Modul în care alegem să ne uscăm mâinile este relativ mai puțin important. Dar, așa cum sugerează studiul, ar putea exista beneficii în alegerea unui prosop de hârtie în locul unui uscător electric pentru mâini. În ambele cazuri, cel mai important lucru este să ne asigurăm că împiedicăm mâinile proaspăt spălate să intre în contact cu suprafețe contaminate”, potrivit sursei citate.

Citește și: