Valoarea PIB per capital a României din 2021 s-a apropiat vertiginos de cea a Portugaliei

Produsul Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) a variat în 2021 între 55% din media Uniunii Europene în Bulgaria şi 277% în Luxemburg, iar zece state membre au avut acest indicator peste media din blocul comunitar, arată datele publicate luni de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

În ceea ce priveşte PIB-ul per capita în 2021 (valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard – PPS), România s-a situat la 73% din media Uniunii Europene, aproape de Portugalia care a fost la 74% din media UE, Ungaria – 76% şi Polonia – 77%.

Potrivit Eurostat, PIB-ul per capita în România a fost mai mare decât în Letonia, cu 71% din media din UE, Croaţia – 70%, Slovacia – 68%, Grecia – 65% şi Bulgaria – 55%.

În 2021, consumul individual efectiv (AIC – un indicator al nivelului bunăstării gospodăriilor) per capita, exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) varia între 63% din media UE în Bulgaria şi 146% din media UE în Luxemburg.

Nouă state membre UE au avut în 2021 un consum per capita mai mare decât media din UE, Luxemburg fiind singurul stat membru cu un consum individual efectiv per capita de 25% sau mai mult peste media din UE. În Danemarca, Germania, Ţările de Jos, Belgia, Austria, Suedia, Finlanda şi Franţa, nivelul este de de 10% sau mai mult peste media din UE.

În 13 state membre, consumul per capita era în 2021 cu până la 25% sub media din UE: Italia, Lituania, Cipru şi Irlanda (cu până la 10% sub media din UE), Slovenia, Spania, Cehia, Polonia, Portugalia, Malta şi România avea între 11% şi 20% sub media din UE. Estonia şi Grecia avea între 21% şi 23% sub media din UE.

În Croaţia, Letonia, Ungaria şi Slovacia, consumul per capita era în 2021 între 27% şi 30% sub media din UE.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Robert Negoiță și-a lansat candidatura pentru un nou mandat la Primăria...

Robert Negoiță, edilul de la Primăria Sectorului 3, și-a lansat, joi seara candidatura pentru un nou mandat, în cârje. Robert Negoiță le-a declarat ziariștilor că...

Crește numărul de șefi în instituțiile publice: Boloș a dat undă...

Recent, ministrul Marcel Boloș a anunțat o decizie controversată referitoare la creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice de la 8% la...