Covid: Cum a reușit Spania să fie prima țară din Europa cu imunitate colectivă

Publicat: 05 nov. 2021, 12:52, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Covid: Cum a reușit Spania să fie prima țară din Europa cu imunitate colectivă

Europa este prima țară din Europa care a obținut imunitate colectivă față de Covid, anunță prestigioasa revistă The Lancet, care oferă și explicația pentru acest succes.  

Cifrele privitoare la epidemia de Covid în Spania sunt surprinzătoare și încurajatoare. La sfârșitul verii, când Spania a ridicat și ultimele restricții legate de Covid, specialiștii se așteptau la o creștere a numărului de cazuri noi.

Nu s-a întâmplat așa, dimpotrivă numărul cazurilor noi și al spitalizărilor a scăzut. Un succes pentru Spania, de altfel, greu încercată de această pandemie, care face subiectul unui articol în revista științifică The Lancet, unde se precizează: Spania este prima țară din Europa care a atins imunitatea colectivă față de acest virus, transmite Europe1.

80% din populație vaccinată

De aproximativ două luni, cifrele referitoare la Covid sunt bune și nu sunt semne că epidemia ar lovi cu putere din nou, așa cum se întâmplă într-o mare parte a Europei.

De exemplu: rata incidenței s-a stabilizat la 25 de cazuri la 100.000 de locuitori. Explicația cifrelor bune constă în succesul campaniei de vaccinare: 80% dintre spanioli au primit două doze de vaccin anti-Covid, grație modului pozitiv în care cetățenii au răspuns la acest demers. Astfel, ”acum ne aflăm într-o situație privilegiată”, spune Felix del Oro, medic în Andaluzia.

În Spania, cei rezistenți la vaccin sunt atât de puțini încât Spania nu a avut nevoie să introducă un certificat de sănătate.  

Masca, ”cheia” controlului Covid

Succesul spaniol în lupta cu Covid subliniat în revista The Lancet este  meritul spaniolilor care, în general, continuă să respecte regulile de protecție, inclusiv distanțarea socială și purtarea măștii.

De altfel, Pierre Malchair, director în compartimentul de urgențe al Spitalului Bellvitge din Barcelona, spune că masca trebuie folosită în continuare.

Chiar dacă în unele țări europene și din alte continente există tendința de a se renunța la folosirea obligatorie a măștii, totuși, purtarea ei reprezintă cheia controlului asupra bolii. De aceea, masca este în continuare, obligatorie în toate școlile din Spania.