Cinci centre medicale din Botoșani închise de DSP

Publicat: 22 nov. 2022, 10:01, de Mariana Olteanu, în Sănătate , ? cititori
Cinci centre medicale din Botoșani închise de DSP
DSP Botosani, sursă foto:Adevarul

Cinci centre medicale din Botoșani au fost închise în baza unei decizii a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP). Acum, cetățenii mai au la dispoziție doar 8 centre medicale.

Măsura a fost adoptată în baza Ordonanţei 17 din 3 august 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2004, care prevede asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, care nu mai permit desfăşurarea activităţilor medicale decât în centre fixe.

Mai mult, actul normativ interzice ca activitatea medicilor de familie să poată fi continuată, în afara orelor de program, în cabinetele individuale ale acestora.

Ordonanţa a intrat în vigoare în luna august, însă centrele de permanenţă au avut un termen de 90 de zile, timp în care trebuiau să se reorganizeze în puncte fixe. Pentru că cele cinci centre nu s-au reorganizat,  DSP a decis suspendarea activităţii.

Acum, ele mai au la dispoziţie alte 90 de zile pentru reorganizare.Dacă nici în acest interval de timp nu se vor reorganiza, acestea vorfi desființate.

Directorul Teodor Ferariu susține că decizia are scopul de a face mai eficiente aceste centre.

„Este un act normativ care trebuie aplicat. Este o încercare de a face mai eficiente aceste centre de permanenţă. Ele au fost gândite de la început să funcţioneze ca puncte fixe. A fost o excepţie de la regulă, ceea ce le-a permis medicilor de familie să funcţioneze în cabinetele lor”