Violeta Alexandru anunță desființarea a 20 de companii municipale, considerate drept „tocătoare de bani publici”

Publicat: 21 feb. 2021, 21:00, de Andreea Borcilă, în Orașul meu , ? cititori
Violeta Alexandru anunță desființarea a 20 de companii municipale, considerate drept „tocătoare de bani publici”
Violeta Alexandru ministrul Muncii email

Președintele PNL București, Violeta Alexandru, a anunțat că vor fi desființate 20 de companii municipale, prima fiind Compania Municipală Turistică București S.A. În schimb, cele care vor rămâne sunt STB, Energetica Servicii, Trustul Clădiri Metropolitane și Termoenergetica.

„Promisiunea către bucureșteni a fost să desființăm companiile căpușă ale Gabrielei Firea. Grupul de consilieri ai Partidului National Liberal din Consiliul General al Municipiului Bucuresti a depus, cu susținerea primarului general Nicușor Dan, un proiect de hotărâre privind dizolvarea Companiei Municipale Turistica București S.A, care urmează să fie dezbătut în ședința CGMB din 26 februarie a.c.”, transmite PNL.

„Continuăm cu celelalte companii, până la 20 de companii, care vor fi desființate. Patru dintre ele, înființate legal, vor fi eficientizate, pe baza legislației privind guvernarea corporativă. Consiliul de administrație și managerii, în cursul acestui an, vor fi angajați prin concurs”, adaugă sursa citată.

STB, Trustul de Clădiri Metropolitate, Energetica Servicii și Termoenergetica sunt cele care vor avea curând o nouă conducere.