Ienicerii lui Putin: cum transformă Rusia copiii ucraineni în carne de tun imperială

Sub faldurile butucănoase ale propagandei „salvatoare”, Rusia duce o politică rece, sistematică și monstruoasă: fură copiii Ucrainei și îi mutilează sufletește pentru a-i transforma în soldați ai imperiului.

Nu e metaforă. Nu e zvon. Nu e interpretare tendențioasă. E o realitate rece ca baioneta, confirmată de rapoarte internaționale, relatări locale și chiar de gura largă a unor oficiali ruși prea mândri ca să-și ascundă ticăloșiile.

Sub pretextul evacuării, salvării sau „reeducării”, mii de copii ucraineni – mai ales orfani, dar și minori separați de familii prin bombardamente – sunt transportați în teritoriile ocupate, în adâncul Rusiei, ba chiar și în Belarus, și băgați într-un sistem de spălare identitară care amintește, dureros, de ceea ce făceau imperiile medievale cu populațiile învinse: le luau copiii și-i creșteau împotriva propriului neam.

Răpirea, ridicată la rang de doctrină

Pentru regimul de la Kremlin, acești copii sunt resurse de război. Punct. Nu victime, nu suflete nevinovate, nu persoane cu drepturi. Sunt lut moale, gata de frământat, de instruit, de transformat în loialitate rusească cu bocanci. Iar procesul e cinic, bine organizat, fără remușcări: se începe cu schimbarea numelui, a limbii, a hainelor. Se interzice comunicarea cu familia biologică, unde există. Se injectează în mintea fragilă a copilului o „istorie” scrisă la Moscova, unde Ucraina nu există, NATO e diavolul, iar mama Rusie este unica mântuire.

Copiii sunt duși în tabere cu nume simbolice, precum „Războinicul” sau „Soimii Patriei”, și supuși unui program de „instruire” militară în toată regula: exerciții fizice, tehnici de luptă, manevrarea dronelor, medicină de front. Instructorii? Veterani din armata rusă, care au trecut prin tranșeele Donbasului și au învățat un singur limbaj: cel al dominației prin violență.

Acești „șoimi” nu sunt crescuți pentru a deveni cetățeni. Sunt crescuți pentru a deveni arme. Nu li se oferă o viață – li se oferă o misiune: să urască ceea ce sunt și să lupte pentru ceea ce li s-a spus că trebuie să devină. Este inginerie psihologică pe fond de genocid cultural. Este crima perfectă într-o lume imperfectă, cu ochii închiși.

Cifrele groazei: statisticile care acuză Rusia

• Peste 19.500 de copii ucraineni au fost deportați forțat în Rusia sau în teritoriile ocupate din Ucraina, conform datelor oficiale recunoscute inclusiv de autoritățile ucrainene și organisme internaționale.
• Dintre aceștia, doar aproximativ 1.300 de copii au fost întorși acasă până în prezent. Restul sunt, practic, pierduți în sistemul rusesc de reeducare și asimilare.
• Copiii au vârste cuprinse între 4 luni și 17 ani. Cei mai mulți sunt orfani, dar există și minori separați forțat de părinți în haosul războiului.
• Sunt înregistrați cel puțin 57 de tabere, centre și instituții unde acești copii sunt ținuți: unele în Crimeea, altele în Rusia continentală, iar câteva în Belarus. Multe dintre ele nu sunt accesibile nici măcar pentru Crucea Roșie.
• Schimbarea identității este o practică recurentă: Rusia le oferă cetățenie, le schimbă numele, le emite acte noi și, în unele cazuri, îi dă spre „adopție” în familii ruse, ștergând complet legătura cu Ucraina.
• În unele tabere, copiii sunt supuși antrenamentelor paramilitare: învață să mânuiască drone, să tragă cu arme, să ofere prim-ajutor tactic, totul sub supravegherea unor veterani ai armatei ruse.
• Curtea Penală Internațională a emis deja mandate de arestare împotriva lui Vladimir Putin și a comisarei pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, pentru deportarea și rusificarea ilegală a copiilor ucraineni. Acuzația formală este de crime de război.
• Există rapoarte că unii copii din Donețk și Luhansk au fost obligați să urmeze cursuri de „istorie patriotică”, în care li se predă că Ucraina e o „greșeală istorică” și că ei sunt „slavi recuperați”.

Dincolo de propaganda găunoasă: realitatea e sinistră

Pe hârtie, oficialii ruși vorbesc despre „protecția copiilor rămași în urmă”, despre „integrarea într-o societate sănătoasă” și despre „valorile tradiționale rusești”. În realitate, vorbim de deportări masive, forțate, în care minorii sunt smulși din comunitățile lor, reeducați și folosiți ca material de propagandă. Copiii ucraineni sunt puși să cânte imnuri rusești, să fluture steaguri cu capul plecat și să jure credință liderului suprem – ca niște mici roboței programați de o ideologie bolnavă.

Cine și-a imaginat că lagărele de reeducare au murit odată cu secolul XX, ar face bine să se trezească. În 2025, se întâmplă din nou, în Europa, cu copii, cu uniforme, cu stegulețe și cu aplauze. Ceea ce Rusia face acestor copii e un act sistematic de ștergere identitară, un genocid în miniatură, centrat nu pe distrugerea trupului, ci pe deformarea ireversibilă a minții.

copii ucraineni antrenați să devină soldații lui Putin

Este de o cruzime glacială și de o eficiență malefică. E mult mai ușor să crești un copil supus decât să cucerești un popor înarmat. Rusia știe asta și acționează în consecință. Nu mai e vorba doar de invazie, ci de colonizare a sufletului.

De ce nu urlă lumea?

Poate că imaginile cu tancuri dau mai bine la televizor decât chipurile goale ale unor copii dresați să zâmbească pentru Kremlin. Poate că cinismul a devenit norma. Poate că, în aglomerația de știri și mizerii globale, un copil ucrainean forțat să spună „Slavă Rusiei” nu mai mișcă pe nimeni.

Dar tăcerea complice ucide mai sigur decât o bombă. Fiecare zi în care acești copii rămân acolo e o zi în care ni se rupe o bucată de demnitate colectivă. Să nu uităm: acești copii nu sunt doar ai Ucrainei. Sunt copii ai umanității. Și în fiecare dintre ei pe care Rusia îl fură, îl mutilează și îl transformă în jucărie militară, pierdem ceva din noi toți.

Moartea inocenței, cu aprobare de la stat

Regimul lui Putin nu mai are limite. A trecut de la manipularea propriilor cetățeni la răpirea copiilor altora. I-a luat pe cei mai vulnerabili, i-a îmbrăcat în haine de campanie și i-a pus să joace o piesă de teatru sinistră în care rolul lor e să devină viitorii soldați ai unei Rusii care nu se mai satură de sânge, suferință și dominație.

Oricât ar încerca să o îmbrace în panglici tricolore și cântece patriotice, această operațiune e o mizerie fără echivoc. E o crimă de război. E o rușine eternă. Iar cine tace sau relativizează, devine complice.

Războiul nu se poartă doar cu arme. Se poartă și cu mintea celor mici. Iar Rusia, azi, face exact ce făcea și Imperiul Otoman odinioară: își fabrică ienicerii din fiii învinșilor. Diferența e că noi avem internet, sateliți, ONU și democrație. Dar, culmea, tot ne prefacem că n-avem ce face.