Oameni vindecați de căței. Spitalul din România care face terapie cu patrupezi
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2023/07/dezvoltare-catei-8-12-saptamani-.jpg)
Interacțiunea cu animalele ajută la reducerea anxietății, stimulează empatia și creează un sentiment de confort și siguranță. Studiile arată că această formă de terapie cu căței contribuie la îmbunătățirea stării emoționale și a relaționării sociale, mai ales în rândul copiilor și al vârstnicilor.
Spitalele din Ilfov oferă terapie cu căței
Unii dintre pacienții care încearcă să se vindece prin terapie cu căței sunt cei internați în spitalele din Ilfov. În multe state câinii sunt parte integrantă a tratamentului medical, fiind preluat acest și la noi. Hilde Tudora, şef Birou Protecţia Animalelor, a punctat că inițiativa a fost preluată de peste hotare, relatează Antena 3 CNN.
„Nu trebuie să ne fie ruşine să ne uităm la alţii cum fac şi să preluăm şi noi. E ceva complet normal. Toată lumea a primit această idee cu entuziasm, nu e nicio implicare financiară. Practic, nu ne costă nimic să facem bine”, a transmis Hilde Tudora.
Stresul și anxietatea sunt afecțiuni care își lasă amprenta pe termen lung asupra oamenilor, dar poți fi combătute cu ajutorul… cățeilor.
Luciana Manole, psiholog la Clubul Câinilor Utilitari, a declarat că terapia asistată de animale poate crește stima de sine și ajută oamenii să se concentreze mai bine.
Vezi și: Inițiativă inedită a CJ Ilfov: Terapie asistată cu câini, în spitalele ilfovene
Mângâiatul câinelui duce spre o bună funcționare a creierului
În special în cazul copiilor, animalele de companie pot ajuta la o funcționare mai bună a creierului. De asemenea, acestea pot ameliora afecțiuni precum demența şi depresia.
În cadrul ultimelor studii a fost descoperită o îmbunătățire a activității cerebrale în cazul pacienților cu demență, cu depresie și cu sindrom posttraumatic. Multe terapii care includ câini și alte animale de companie arată efecte benefice la nivel neurologic.
Așadar, acum că știm că animalele au un rol esențial în viața noastră, putem spune cu certitudine că cel mai bun prieten al omului este câinele.