Ornitorincul politic: despre simularea jalnică a doctrinelor în România

În grădina zoologică a democrației românești, cel mai curios animal nu este leul cu două capete sau cioara suveranistă care înghite stele europene pe nemestecate. Nu. Cel mai reprezentativ exemplar e altul: ornitorincul politic român – o creatură ciudată, hibridă, care se vrea liberal, dar se închină la stat; care se declară conservator, dar trăiește din nepotism progresist; care mimează doctrina, dar adulmecă doar mirosul de ciolan cald.

Stângodreapta centristă

România nu are, de fapt, partide doctrinare. Are grupuri de interese cu costume ideologice închiriate. Ceea ce numim „stânga” e o mafie bugetofagă cu rădăcini în nomenclatura PCR, iar ceea ce se pretinde „dreapta” e o mână de oportuniști care folosesc discursul meritocratic pentru a-și masca contractele cu statul și firmele de casă. Cât despre centrul politic… este doar un spațiu de parcare între ticăloșii vechi și ambițiile noi.

Când „doctrina” înseamnă doar cine-ți dă mai mult

În România, nimeni nu devine social-democrat pentru că are un crez despre echitate și redistribuire. Nu. Devii social-democrat pentru că partidul are contracte, funcții, primării, sindicate de buzunar. Niciun liberal autentic nu se naște în PNL – se nasc doar niște rentieri ai statului care predică economia de piață în timp ce sug subvenții din toate încheieturile.

AUR e un alt caz de „doctrină mutabilă”: conservatorism identitar cu iz folcloric, dar când sapă mai adânc, dai de Rusia, frustrări personale, conspirații și răfuieli cu modernitatea. Este, în fond, o doctrină de bâlci, unde uniforma spirituală e croită pe măsura resentimentului colectiv.

De ce seamănă toate partidele între ele?

Fiindcă în România toți sunt pentru ceva până ajung la guvernare, apoi devin împotriva acelui lucru pe care tocmai îl gestionează. USR a fost partidul fără corupție, până a început să tacă suspect în fața prostiilor administrative. PNL a fost garantul stabilității, până a acceptat să guverneze alături de PSD. PSD a fost avocatul poporului, până a început să-i scumpească pâinea și să-i golească buzunarele cu taxe inventate.

Nu avem partide doctrinare. Avem partide de serviciu personal. Partide-cămăruță, partide-cârciumă, partide-șantier. Orice doctrină e adaptabilă în funcție de cine plătește nota și cine deține cheile ușii de la Ministerul Dezvoltării.

Cine e vinovat? Poporul? Sistemul? Amnezie istorică?

Nu e vina electoratului că votează prost, ci a faptului că n-are cu cine vota bine. Ornitorincul politic român are un talent malefic: simulează alegerea. Îți dă variante, dar toate duc spre aceleași combinații de interese. Vrei stânga? Primești tot Iliescu cu epoleți noi. Vrei dreapta? Primești aceeași clientelă cu altă culoare la siglă. Vrei antisistem? Primești tot sistem, dar în haine de pelerin dacic și parfum de tricolor naționalist.

Este ca și cum ai merge într-un restaurant cu meniu à la carte și ai primi același mic dejun rece, oricât ai comanda.

Singura doctrină reală: ciolănismul

Totul pornește și se termină la accesul la resursele publice. Doctrinele sunt acoperiri. Mimarea ideologică e un fel de rușine intelectuală care acoperă scopul real: contracte, funcții, sinecuri.

Ciolanismul este universal și transversal. N-are culoare, n-are epocă, n-are rușine. El transcende stânga și dreapta, unindu-le în comuniunea eternă a interesului național de buzunar. În Parlamentul României, nu se dezbat idei, ci împărțiri de sinecuri, reglaje de interese, jafuri cu acoperire legală. E mai simplu așa. Doctrinele încurcă.

Soluția? Demontarea miturilor și resetarea cadrului

Primul pas e să renunțăm la iluzii. Să nu mai căutăm „liberali autentici”, „stânga socială”, „dreapta morală”. Nu există. Nu în forma actuală. E nevoie de un restart, dar nu cu lozinci, ci cu oameni care refuză să intre în costumele ideologice prăfuite și vorbesc direct, simplu și limpede.

E nevoie de un partid care să nu simuleze doctrina, ci să-și asume pragmatismul etic. Care să spună: „Nu avem ideologie, avem un plan de țară. Nu vrem voturi prin nostalgie, ci prin încredere și performanță”. România are nevoie de un proiect politic care nu se preface.

Ornitorincul politic actual e simpatic doar la televizor. În realitate, e o anomalie democratică periculoasă. Un mutant născut din neputință, frică și oportunism. Și nu mai avem timp să-l lăsăm să joace rolul principal în piesa care ne decide viitorul.