Management de top al Transporturilor. Groparul CFR Marfă, manevrantul șef al noii companii Carpatica Feroviar România SA

Publicat: 14 iul. 2025, 10:16, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Management de top al Transporturilor. Groparul CFR Marfă, manevrantul șef al noii companii Carpatica Feroviar România SA

Ca urmare a jocurilor făcute de anumiți directori, struniți de câțiva băieți deștepți de la calea ferată, compania CFR Marfă a fost falimentată sub mandatul directorului general Daniel Apostolache și, incredibil, tot acesta a ajuns să conducă noua companie națională de transport feroviar de marfă. 

Aceeași Mărie, dar cu altă pălărie 

Prin Hotărârea de Guvern nr.1327/23.10.2024 a fost înființată societatea Carpatica Feroviar România SA având ca obiect de activitate „asigurarea transporturilor comerciale de mărfuri, precum și a transporturilor care vizează interesele strategice ale statului”. „Noua” CFR Marfă a fost înființată cu un capital social minim inițial, de 125.000 de lei, bani necesari pentru începerea procedurilor legale de obținere a tuturor autorizațiilor necesare pentru funcționare ca operator de transport feroviar. Mai târziu, societatea Carpatica Feroviar România SA a primit din partea Guvernului suma de 1.521.810 mii lei, echivalentul a 305 milioane de euro, pentru salarii și cheltuieli curente, pentru primele cinci luni de funcționare. Din acești bani, noua societate va prelua 200 de locomotive și 6.500 de vagoane de la CFR Marfă, contra cost, iar banii vor ajunge direct în conturile ANAF, pentru stingerea datoriei. De asemenea, noua societate va prelua și șase secții IRLU, pentru a avea unde-și repara locomotivele. Dar, din acest moment încep surprizele!

Daniel Apostolache, manevrantul de vagoane și locomotive pentru Bercea Mondialul

Fostul ministru al Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, l-a numit în fruntea Carpatica Feroviar România SA pe Daniel Apostolache, nimeni altul decât fostul director al CFR Marfă din martie 2022, până la falimentarea operatorului național de transport marfă. Practic, groparul de la CFR Marfă este pus să resusciteze noul operator național de transport marfă, adică e ca și cum ai pune lupul paznic la oi. Însă, ceea ce s-a cam uitat este faptul că Daniel Apostolache este tocmai cel care, aflat la conducerea CFR Marfă, a vrut să vândă 7.153 de vagoane și 508 locomotive, aflate sub sechestru la ANAF, cu 165 de milioane de euro, tocmai interlopului de Olt Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondialu (https://www.puterea.ro/bercea-mondialu-vrea-500-de-locomotive-si-peste-7-000-de-vagoane-de-la-cfr-marfa-exclusiv/). Atunci, Daniel Apostolache a scos la vânzare o locomotivă cu sume între 12 și 35 de lei și un vagon cu 7.000 de lei (Super ofertă CFR Marfă pentru Bercea Mondialu:12 lei o locomotivă, 7.000 de lei un vagon. EXCLUSIV), dar ANAF a blocat tranzacțiile către Bercea Mondialu. Mai mult, CSAT a anunțat că vânzarea vagoanelor și a locomotivelor către Bercea Mondialu este atributul lui Grindeanu.

Daniel Apostolache

Remunerație de nabab și angajări pe sprînceană

Numai că, groparul de la CFR Marfă, adică directorul general Daniel Apostolache, a fost impus director general la nou înființata Carpatica Feroviar România, cu un salariu anual brut de 473 343 lei, adică aproape de 8.000 de euro pe lună. În schimb, când era la CFR Marfă era remunerat lunar cu vreo 4.200 de euro, plus un bonus de 1.500 de euro de la Rolling Stock Company, adică circa 5.700 de euro. Însă, de câteva luni, Daniel Apostolache taie frunză la câini pe bani mulți la noua CFR Marfă, deși trebuia să transfere o mare parte din personalul companiei falimentate cu el la comandă. Astfel, aproape șase din zece angajați de la CFR Marfă, adică un total de 3.414 de angajați, își vor pierde în acest an locul de muncă, fără a avea certitudinea că își vor găsi loc la nou înființata Carpatica Feroviar România. Dar, în schimb, Daniel Andronache n-a făcut decât câteva angajări de la CFR Marfă, pe salarizări cu opt ore la Carpatica Feroviar România și, atenție, cu două ore la CFR Marfă. Printre cei transferați cu dedicație de Daniel Apostolache de la CFR Marfă la Carpatica Feroviar România se numără directorul comercial Renata Gojda, nelipsită din delegațiile fără număr ale tuturor directorilor generali ai CFR Marfă, inclusiv în deplasările recente de la Munchen și Istanbul. De asemenea, Apostolache i-a mai luat și pe câțiva apropiați ai săi de la CFR Marfă, cum ar fi Vasile Manolache, Mihai Huzău și directoarea financiară Emilia Răducuța. Cât de legal este să prestezi opt ore la Carpatica Feroviar România și două ore la CFR Marfă, poate ne va spune Curtea de Conturi a României!

Umbra lui George Micu bântuie Carpatica Feroviar România

Mai nou, săptămâna trecută, bosul de la Carpatica, Daniel Apostolache, s-a întâlnit la birou cu cel care a îngropat CFR Marfă, George Micu, omul susținut și promovat de Anca Boagiu. Poate vrea vreun post de conducere la noua CFR Marfă pentru fiul său, debarcat de la șefia departamentului de marketing de la Metrorex. În rest, Daniel Apotolache se plimbă, în timp de angajații de la CFR Marfă stau de luni bune cu salariile micșorate și așteaptă un semnal de transfer de la Carpatica Feroviar România.