Cutiuța muzicală de priveghi pentru Ion Iliescu

Publicat: 04 aug. 2025, 22:59, de Radu Caranfil, în Pamflet , ? cititori
Cutiuța muzicală de priveghi pentru Ion Iliescu
Iliescu se ridică la ceruri

Nu s-a anunțat încă, dar toți jurnaliștii care patrulează Spitalul SRI, în așteptarea veștii finale, vibrează de bănuială: Ion Iliescu se duce. Sau, poate, tocmai s-a dus. Cu pași mărunți, împiedicați, pe o alee care dă direct spre istoria cu termen de garanție depășit.

Nu că ar fi fost grăbit vreodată. Timpul a stat mereu de partea lui, cu aceeași răbdare cu care se frecau de plictiseală faxurile la Cotroceni, între două mineriade.

Mici piese pentru o Mare Despărțire. Ce se ascultă când moare o epocă.

Dar dacă tot am ajuns aici, în acest punct al eternității cu gust de parizer, e cazul să-i pregătim lui nea Nelu o Cutiuță muzicală funerară pe măsura epocii pe care a încapsulat-o într-o singură frază: N-am niciun motiv să-mi cer scuze.” 

Că doar n-o să-i punem Mozart la priveghi. Ar fi o impolitețe istorică.

1. Partidul, Ceaușescu, România – Corul armatei

Asta nu e piesă. E imnul genetic al epocii. Băgată pe difuzoare la deschiderea sicriului, întrerupând în mod oficial zumzetul muștelor. O aducere aminte solemnă a faptului că Iliescu a fost născut din trupul comunismului, cu tot cu medalie pe cordonul ombilical.

2. Trec zilele, trec anii – Tudor Gheorghe

Pentru momentul acela când cortegiul se oprește. În fundal, domnul de la flăcăi, fost activist cultural, plânge discret. Versurile parcă vin dintr-un carnet de partid lăsat deschis la pagina unde se discută reducerea normei de hrană la uzine.

3. Cine-a pus carul împrejurul boilor – Maria Tănase

O ironie fină, cântată în timp ce se așteaptă sarmalele. Pentru că toată lumea știe că ne-am luat tranziția cu fundul în sus. Iliescu a fost mâna care a rotit hăis-ul spre cea… și a sfințit securiștii cu zaibăr.

4. Mi-am pus busuioc în păr – Irina Loghin

Melodia care acompaniază ritualul schimbării batistei din buzunarul sacoului de partid. Un vals al femeilor nostalgice care l-au votat din instinct, nu din convingere. O piesă care miroase a spray de mobilă și a calendar ortodox pe perete.

5. Another Brick in the Wall – Pink Floyd

Pentru copii. Pentru elevii din ’90 care nu știau de ce au ajuns să fie educați într-o Românie pe jumătate demolată, pe jumătate reconstruită cu mistria sovietică. Merge pe fundalul unei prezentări PowerPoint cu C.V.-ul post-mortem al lui Ion Iliescu.

6. Kalinka (versiunea de jale)

Un pic de slavofilie n-a omorât pe nimeni. De data asta, chiar acompaniază plecarea. Vodka, salatki, o lacrimă discretă. Cineva toastează: „Să-l ierte Tov. Lenin.”

7. Lasă-mă să beau – Jean de la Craiova

Pentru momentul în care plâng generalii. Cu ochii îmbătrăniți de pensii speciale și dosare clasificate, aceștia ridică paharul și oftează: „Măcar ne-a dat liber la pensii nesimțite.”

8. Amintire cu haiduci – Dan Spătaru

Această piesă e pentru cei care chiar cred că Iliescu a fost haiduc. A furat ce trebuia și a dat cui trebuie. O variantă de Robin Hood îmbătrânit care a schimbat arcul cu pixul roșu.

9. Zaraza – Cristian Vasile

Un moment de lirism, pentru emoțiile anilor ’50. Atmosferă de cafenea proletară, unde se dansează lent, cu ochii duși, spre vremuri care n-au fost niciodată frumoase, dar care au fost, pur și simplu.

10. Dust in the Wind – Kansas

Finalul. Sicriul e coborât. Pământul acoperă o epocă, un discurs, un ton monoton care ne-a bătut la cap vreme de trei decenii. „All we are is dust in the wind”. În afară, un gândac de bucătărie trece solemn peste un exemplar uzat din Scânteia. Oare chiar merită ciumetele ăsta comunist o asemenea piesă superbă?

Bonus track: Noi suntem români – Ionuț Dolănescu

Pentru aplauzele de final. Nu pentru Iliescu, ci pentru poporul care, timp de 35 de ani, a confundat stabilitatea cu progresul și letargia cu echilibrul. Piesa se pune tare, pe boxele de la Primăria Sectorului 2.

Când totul s-a terminat, încă mai răsună un hohot de râs, o replică spusă de un domn cu fes:

N-a fost bun, dar era al nostru. Dintre noi. Pentru noi. Ca o sobă veche care încă dă căldură. Cât o mai fi avut lemne.

Ion Iliescu se duce. Muzica rămâne. Dar, Doamne, ce playlist!

Cutiuța muzicală îi aparține.

Noi am fost doar o notă de subsol, cu foame cronică de libertate.

Somn ușor, domnule președinte. Să nu ne visați prea des.