Ce mai deține Rusia în România de azi (și ce influență are)

Un detaliu aparent banal a făcut valuri în presă: Federația Rusă figurează cu 48 de hectare de teren pe teritoriul României, dintre care o parcelă are doar 15 metri pătrați – adică suficient pentru un chioșc cu vată pe băț sau pentru o bancă de parc.

Dincolo de această imagine pitorească, problema e serioasă.

Moscova nu a renunțat niciodată la reflexul de a planta steaguri, fie în pământ, fie în economie, fie în mințile oamenilor. Și nu vorbim doar de hectare și clădiri, ci și de participări în industria carburanților și, mai periculos, de investiții în „capital politic” și „resurse umane” autohtone.

De la Călin Georgescu la Diana Șoșoacă și George Simion, tabloul devine clar: Rusia nu e un proprietar discret, ci un jucător care își așază piesele pe tabla românească cu răbdare de șahist.

Ce se știe oficial – terenuri, firme, participații

Terenurile Federației Ruse

Cea mai vizibilă dovadă este administrativă: Rusia deține 48 de hectare de teren în România, cu suprafețe ce variază de la loturi agricole până la petice absurde de câțiva metri pătrați. Dacă pentru omul de rând aceste bucăți de pământ nu par importante, pentru Kremlin ele pot fi pretexte juridice și simboluri de influență. „Cui îi pasă de un teren de 15 metri pătrați în Timiș?”, s-ar întreba cineva. Răspunsul: celui care știe că, uneori, o picătură de cerneală strică un butoi de vin.

Firme și acționariat rusesc

România găzduiește încă peste o mie de firme cu legături directe sau indirecte la capital rusesc. Unele s-au prăbușit după sancțiuni, dar altele continuă să prospere.

• Lukoil România și Petrotel-Lukoil sunt veteranii: rețea de stații de benzină și rafinărie strategică la Ploiești. Cifre de afaceri de miliarde, în ciuda presiunii politice și a sancțiunilor.
• Gazprom România, rebotezat și resuscitat prin diverse vehicule comerciale, încearcă să-și mențină poziția în piață.
• Zeci de firme mai mici, mascate în offshore-uri, rulează comerț, logistică sau IT – cu epicentrul la București și Ilfov, unde concentrarea este vizibilă.

Toate acestea arată că Rusia încă are „rădăcini” economice serioase în România, chiar dacă unele vizibile, altele mai ascunse.

Capitalul politic și resursele umane made in Moscow

Dacă terenurile și firmele sunt ușor de identificat în registre, „capitalul politic” și „resursele umane” sunt o specie aparte. Aici, Rusia a cultivat personaje pitorești, cu rol de portavoce, care au prins la un segment al publicului dezamăgit, anti-sistem, nostalgic după „liderul puternic” sau pur și simplu flămând după circ.

• Călin Georgescu – filosof al sobei și vizionar de ocazie. A apărut ca profet al „României curate”, dar a reușit performanța rară de a ajunge în turul întâi al prezidențialelor din 2024 cu un discurs de manual al Moscovei. Când CCR a anulat alegerile, mulți au respirat ușurați: păpușa din vitrina Kremlinului fusese prinsă cu sforile la vedere.
• Diana Șoșoacă – zgomotul întruchipat. Dacă la Kremlin s-ar fi făcut un concurs de karaoke geopolitic, Șoșoacă ar fi câștigat detașat cu refrenul „Jos NATO, jos UE!”. A fost o perioadă chiar prima opțiune a Kremlinului, conform rapoartelor de intelligence. Faptul că țipetele ei devin trending pe TikTok nu e doar folclor, ci și produs de laborator.
• George Simion – liderul AUR și al unui suveranism de carton. El e dovada vie că, uneori, nu trebuie să faci tumbe spectaculoase ca să fii util: ajunge să te poziționezi constant anti-european și anti-occidental. În imaginarul propagandistic, Simion e genul de „Dandanache rebranduit”, suficient de gălăgios ca să ocupe spațiul și să capteze atenția, fără să ofere soluții.

Aceștia sunt „angajații” informali ai unei corporații cu sediul la Moscova. Nu au contract de muncă vizibil, dar prestează constant: discursuri, scandaluri, dezinformări, toată gama. Dacă firmele rusești aduc benzină, acești oameni aduc combustibil emoțional pentru electoratul vulnerabil.

Crizele care hrănesc suspiciunea

Fiecare criză economică a întărit sentimentul că bancherii și mogulii ruși trag sforile. Marea Depresiune, 2008, sancțiunile din 2022 – toate au alimentat suspiciunea că există un plan global. În România, când oamenii văd că bancherii scapă, că politicienii pro-ruși sunt la televizor non-stop și că terenurile sunt cumpărate la bucățele de state străine, apare spaima: „dacă mâine se trezesc și zic că pământul ăsta e al lor?”.

Rafinăria din Ploiești și jocurile petrolului

Petrotel-Lukoil nu e doar o rafinărie: e o fereastră de vulnerabilitate. Într-un context de securitate energetică fragilă, prezența unui gigant rusesc la Ploiești seamănă cu o șaibă ruginită în motorul unui avion. Funcționează, dar dacă cedează, toată structura se zguduie. Oricât de mult ar încerca autoritățile române și europene să controleze fluxurile, Rusia rămâne un furnizor de neliniște.

Dezinformarea și atacurile cibernetice – bombardamentul zilnic

România nu este doar vecinul de la marginea estică a NATO, ci și câmpul de test pentru arsenalul propagandistic al Rusiei. În 2024, SRI a confirmat atacuri cibernetice directe asupra infrastructurii electorale. Servere sparte, tentative de compromitere a datelor, phishing sofisticat – toate purtau semnătura Moscovei. Nu era doar hacking, ci un preambul digital al unui război politic.

Dar ceea ce zguduie mai tare decât virușii informatici este epidemia de meme toxice și conspirații. România e bombardată zilnic, pe toate canalele posibile:

• Facebook, unde postările sponsorizate împing povești despre „România colonie” și „NATO care ne vinde pe nimic”;
• TikTok, unde clipuri de câteva secunde, cu muzică populară pe fundal, transformă lozinci pro-Șoșoacă sau pro-Georgescu în hituri virale;
• Telegram, unde grupuri cu nume pseudo-patriotice lansează zilnic scenarii apocaliptice despre „Occidentul satanist” și „Mântuitorul de la Kremlin”.

Ce părea la început folclor digital, genul de glume care circulă la birtul virtual al Internetului, s-a dovedit a fi marketing electoral fabricat la Moscova. Ambalat cu umor vulgar, teorii conspiraționiste reciclate și o regie vizuală ce pare ieftină, dar prinde, mesajele pro-ruse au reușit să ajungă la sute de mii de români.

Dezinformarea ca serviciu all inclusive

Rusia nu îți vinde doar o poveste, îți oferă pachetul complet:

• narațiunea („Occidentul te fură”),
• eroul local (Șoșoacă la microfon, Simion pe uliță, Georgescu la tribună),
• inamicul comod („trădătorii din UE și NATO”),
• și un soundtrack ironic care transformă prostia în spectacol.

E o combinație de stand-up prost și dramă politică, dar efectul e real: polarizare, ură și neîncredere în instituții.

De ce prinde?

Pentru că România e vulnerabilă la exact ceea ce propaganda rusă știe să ofere: spectacol ieftin, cu țipete, conspirații și vinovați externi. Unii râd, alții se indignează, dar prea puțini verifică informațiile. Astfel, memele devin adevăruri paralele, iar conspirațiile capătă forța de a mișca voturi.

Ce se ascunde în zona gri

Nu toate firmele cu acționariat rusesc sunt bombe cu ceas. Unele sunt afaceri legitime, cu taxe plătite și angajați corecți. Însă lipsa de transparență – beneficiari finali, lanțuri offshore – face imposibil de știut unde se termină economia și unde începe geopolitica. Exact în această zonă gri se simte Rusia cel mai confortabil.

Ce ar trebui să facă România (versiunea relaxată)

• Retrocedarea inversă: fiecare centimetru de teren „rusesc” din România să fie naționalizat și transformat în parc tematic „Cimitirul Ursului Sovietic”. Intrarea gratuită, dar cu obligația vizitatorilor de a scuipa simbolic trei semințe de floarea-soarelui în direcția Kremlinului.
• Registru cu umor: să existe un Registru Național al Ciudățeniilor Străine, unde să figureze transparent toate terenurile, firmele și politicienii suspectați că au card de fidelitate la Moscova. Rubrică specială pentru „clovni politici cu sponsorizare estică”, unde pozele să fie obligatoriu însoțite de meme explicative.
• Impozitul pe zgomot rusesc: fiecare discurs pro-Moscova să fie taxat la minut, ca la roaming. Diana Șoșoacă ar falimenta în două zile, iar banii strânși ar acoperi deficitul bugetar.
• Sancțiuni gastronomice: toate companiile rusești care operează în România să fie obligate să ofere angajaților doar meniu tradițional românesc: mici, ciorbă de burtă și cozonac. Cine refuză, primește amendă și muncă în folosul comunității – spălat cazane la Festivalul Sarmalei.
• Programul „Adoptă un politician rătăcit”: cetățenii pot lua în grijă, pe model ONG, câte un personaj politic cu simpatii estice. Obiectiv: reeducare prin muncă utilă (cules cartofi, plantat copaci, scris compuneri despre NATO).
• Oficiul de purificat memele: fiecare meme toxică importată din propaganda rusă va fi trecută printr-un filtru național, iar rezultatul – caricaturi cu politicieni autohtoni îmbrăcați în ie și opinci.
• Naționalizarea ridicolului: toate declarațiile pro-Kremlin făcute în Parlament sau pe televiziuni să fie preluate automat de Radioul Public, dar difuzate doar la orele dedicate bancurilor. Astfel, ne salvăm sănătatea mintală, iar Rusia pierde „seriozitatea” pe care și-o dorește.

Rusia nu mai e doar la graniță, cu trupele masate…

… Rusia e în benzinăria de la colț, în lotul de 15 metri pătrați din Timiș, în ședințele parlamentare unde microfonul e abuzat de răgete.

„A deține” nu înseamnă doar acte de proprietate; înseamnă a avea influență, a introduce zgomot, a destabiliza.

România are datoria de a-și proteja nu doar terenurile și rafinăriile, ci și mințile oamenilor. Pentru că, la final, capitalul cel mai important pe care Moscova vrea să-l controleze nu e petrolul sau grâul, ci votul.