Stenogramele care ard: Călin Georgescu, un post fictiv la Viena, rezerviștii și „masa bună” a Sistemului

Cei care așteptau în umbră cu mâna întinsă spre buton nu au renunțat la complot. Nu s-au dizolvat, nu s-au retras în pensie și nici n-au trecut la agricultură. Sunt aici, îmbrăcați în costume de consultanți, cu telefoane dedicate și contacte vechi în toate instituțiile.

Se joacă în continuare de-a răsturnarea ordinii de stat, iar dosarul „rezerviștilor” nu e altceva decât o fereastră întredeschisă spre acel subsol umed al României unde se țese puterea reală — cu loialități vechi, bani noi și un singur scop: să controleze totul, chiar și după ce au fost dați la o parte.

E fascinant cum, în România, toate drumurile par să ducă nu la Roma, ci la „masa bună”

Dosarul rezerviștilor SRI și SIE scoate la suprafață nu doar o tentativă grotescă de a extrage din țară un fost candidat pro-rus, ci și un dialog aproape alegoric despre cum funcționează puterea reală: cine are loc la masă, mănâncă; cine nu, e meniu.

Rețele, ficțiuni și o Vienă de carton

DNA susține că Călin Georgescu urma să fie „extras” din România printr-o angajare fictivă la Viena, regizată de niște rezerviști de SRI și SIE. Totul ar fi fost orchestrat cu eleganța unei șuete de serviciu: „Îi facem o hârtie că e angajat acolo, că n-au voie să-i interzică dreptul la muncă”.

Pe scurt:

Un om aflat sub control judiciar urma să fie „salvat” printr-un artificiu birocratic. Nicio urmă de James Bond — doar români inventivi, hârtii ștampilate și un vis: să scape omul care „știe” prea multe și s-a predat unei ideologii prăfuite.

Adevărul crud e că nu mai avem nevoie de spioni adevărați. Avem suficienți rezerviști și „consultanți economici” care pot transforma o încercare de fugă într-un act de „protecție constituțională”. Totul pare un scenariu prost dintr-un serial prost, dar e real.

„Au devenit și ei eroi? Au căpătat loc la masa bună?”

În stenograme apare această replică care ar trebui gravată pe frontispiciul Justiției române:

„Au devenit și ei eroi? Au căpătat loc la masa bună acum?”

Este, în esență, definiția cinismului românesc. Aici, moralitatea nu e o virtute, ci un abonament la putere. „Masa bună” e locul unde ajungi nu când ești drept, ci când devii util.

Șeful DNA, Marius Voineag, e menționat într-un context dubios, ca figură care „a primit loc la masă”. Să fie o aluzie la o complicitate? Sau doar expresia resemnării celor care au priceput că în România nici Justiția nu scapă de piramidele invizibile ale influenței?
De fapt, întrebarea nu e „ce s-a spus”, ci de ce seamănă atât de bine cu ce credem cu toții că se întâmplă.

Sistemul care își apără umbrele

Cazul Călin Georgescu nu e doar despre un personaj cu discurs antioccidental și prieteni dubioși. E simptomul unui sistem care se protejează prin recuzită: firme-fantomă, angajări fictive, consultanță economică în paralel cu consultanța „strategică”.
Rezerviștii, foștii generali, procurorii retrași dar activi informal – toți fac parte dintr-o oligarhie a umbrei. N-au funcții oficiale, dar apasă butoane. Nu mai sunt în serviciu, dar serviciul e în ei.

Adevărata rețea nu e vizibilă în organigrame, ci în agendele de prietenie, în „te sun eu să vedem cum rezolvăm” și în contractele de Viena care nu duc nicăieri.

DNA între curățenie și compromisul inevitabil

Paradoxul e că DNA pare prinsă între două lumi: una care vrea să curețe sistemul, alta care-l reîmpachetează frumos. Faptul că șeful instituției e pomenit într-un dosar care atinge reziduuri din SIE și SRI ar trebui să fie semnalul că nu doar corupția e endemică, ci și prietenia funcțională.
O țară unde fiecare om „important” are un număr de telefon care nu e public, dar e „bun de rezolvat”, nu e o democrație – e un club cu taxă de inițiere.

România, scena cu invitație

Dosarul rezerviștilor e doar un episod. Ce urmează e mai mare: un sistem paralel care se reconfigurează, nu se reformează. Se schimbă fețele, dar nu și regulile mesei.
„Masa bună” e eternă – și are destule scaune pentru cei care știu să fie utili.

Călin Georgescu e doar o piesă într-un puzzle de loialități toxice.

Iar DNA, dacă vrea să nu fie doar un decor moral, va trebui să se ridice de la masă, să plătească nota și să iasă în stradă, la vedere, acolo unde Justiția e a oamenilor, nu a rețelelor.