După respingerea sechestrului: ANAF așteaptă motivarea și pornește la recuperare de la Iohannis

Că tot ne place lozinca „nimeni nu e mai presus de lege”, cazul Iohannis–ANAF e testul perfect: vedem dacă rămâne doar slogan de Reformă sau se traduce și în executări silite, dosare de recuperare și măsuri asigurătorii aplicate unui fost președinte exact ca unui contribuabil oarecare.

Deocamdată, instanța a respins cererea ANAF de a pune sechestru pe bunurile familiei Iohannis în procesul legat de casa din Sibiu – dar șeful Fiscului, Adrian Nica, spune că povestea nu se oprește aici, ci abia intră în faza următoare.

Ce a vrut, de fapt, ANAF de la Iohannis

ANAF a deschis acțiune la Tribunalul Sibiu împotriva lui Klaus Iohannis, pentru a recupera aproximativ un milion de euro – echivalentul a circa 4,7 milioane de lei – reprezentând chirii, dobânzi și penalități pentru folosirea timp de ani de zile a jumătății de imobil din centrul Sibiului, închiriată unei bănci, imobil pe care instanțele au stabilit că familia Iohannis l-a deținut nelegal.

În paralel, Fiscul a cerut și instituirea sechestrului asigurător pe bunurile familiei, ca măsură de siguranță: dacă vrei să recuperezi un prejudiciu serios, încerci să te asiguri că debitorul nu vinde între timp activele, nu le mută, nu le „optimizează”.

Tribunalul Sibiu a respins însă această cerere de sechestru. Asta nu înseamnă că ANAF a pierdut definitiv procesul sau că banii au dispărut în neant; înseamnă doar că, pe moment, instanța nu consideră necesară blocarea bunurilor familiei Iohannis ca măsură asigurătorie.

A fost respins sechestrul, nu și datoria

Mesajul șefului ANAF, Adrian Nica, e destul de clar, chiar dacă îmbrăcat în limbaj tehnic: instituția „nu o să facă nimic altceva decât o să aștepte motivarea instanței și apoi o să facă în continuare demersurile legale pentru a recupera sumele care se cuvin ANAF”.

Tradus în româna de bloc:

• instanța a spus „nu” sechestrului, dar încă nu și-a explicat pe larg de ce;
• abia după ce motivarea scrisă ajunge pe masa juriștilor ANAF, aceștia decid ce urmează: alte cereri, alt tip de măsuri, eventual apel pe fond, schimbare de strategie.

Întrebat dacă ia în calcul și o cerere de strămutare a procesului de la Sibiu – adică mutarea dosarului la alt tribunal, din alt oraș –, Nica s-a blocat politicos: „Nu vreau să comentez aceste lucruri, deoarece fac parte din strategia colegilor mei pentru a acționa în vederea recuperării sumelor”. Pe scurt, „nu vă spun acum, vedem la momentul potrivit”.

Important este altceva: șeful ANAF insistă că instituția procedează „la fel în toate cazurile” și că cere măsuri asigurătorii ori de câte ori are de recuperat sume semnificative – nu doar când în cauză e un fost președinte. Declarația sună bine la televizor; rămâne de văzut dacă și practica va confirma această „egalitate de tratament”.

Dosarul casei din Sibiu, fantoma care nu dispare

Saga casei din strada Nicolae Bălcescu din Sibiu durează de ani de zile și a lăsat o dâră zdravănă în imaginea publică a lui Klaus Iohannis.

Instanțele au anulat contractul prin care familia Iohannis devenise coproprietară pe imobil, după ce s-a constatat că lanțul succesoral invocat de presupusul moștenitor nu era în regulă. În 2016, Iohannis pierduse deja definitiv o casă, iar în anii următori și al doilea imobil a ajuns în proprietatea statului, după o nouă serie de procese.

Piesa de rezistență e însă spațiul comercial din Bălcescu 29… 

… închiriat ani de zile unei bănci. Din chiria acestui spațiu, familia Iohannis a încasat sume consistente, folosite ulterior și pentru alte achiziții imobiliare.

ANAF a preluat deja, în toamna acestui an, cota de jumătate din imobil la care statul a ajuns proprietar, după executarea silită – fostul președinte a fost notificat să elibereze casa, să predea cheile și să achite contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 1999–2015.

Ceea ce se judecă acum este nota de plată aferentă acestor ani în care statul spune: „proprietatea era, de fapt, a mea, dar tu ai încasat chiriile”.

It s good to be the King!

Merită amintit și calendarul „miraculos” din 2014: în plină campanie prezidențială, când dosarul de incompatibilitate și disputele legate de casele din Sibiu riscau să devină explozive, Înalta Curte a împins momentul-cheie dincolo de alegeri.

Termenul de judecată a fost plasat după turul al doilea, iar decizia definitivă în favoarea lui Iohannis (cum altfel?) a venit abia în ianuarie 2015 – suficient cât scandalul juridic să fie scos din priză exact atunci când electoratul trebuia să decidă dacă are sau nu o problemă cu „modelul imobiliar” al candidatului…

Cum arată „egalitatea în fața Fiscului” pentru muritorii de rând

Pentru contribuabilul obișnuit, povestea are un aer de science-fiction juridic. Când un PFA uită să plătească la timp câteva sute de lei, apar popriri automate pe conturi. Când un om simplu are datorii la buget, i se pot bloca salariul, pensia, contul de economie, iar dialogul cu ANAF se reduce la SMS-uri de tip „aveți obligații restante”.

În cazul unui fost președinte:

• ani de zile de procese complicate pe fondul proprietății;
• executare silită cu ecou mediatic, după ce nu se predau cheile;
• acțiune în instanță pentru prejudiciu de aproape un milion de euro;
• cerere de sechestru respinsă, dar cu promisiunea că „vom continua demersurile legale”.

Nu e vorba că ANAF „greșește” prin faptul că nu a obținut sechestrul din prima – e dreptul oricărui contribuabil să fie apărat de abuzul de măsuri asigurătorii. Problema e alta: cât de des vedem aceeași răbdare, aceeași finețe procedurală și în cazurile cetățenilor anonimi?

Standardul dublu nu se vede doar în deciziile instanței, ci în energia cu care sistemul se pune imediat în mișcare când e un amărât în joc și în delicatețea cu care calcă pe vârfuri în jurul demnitarilor.

Test pentru noul ANAF: instituție sau acrobat politic?

Adrian Nica e, de fapt, în fața unui test serios de credibilitate instituțională. Nu e suficient să spui la televizor că „procedăm la fel în toate cazurile”. Dacă la capătul liniei rămâne un dosar din care statul recuperează doar simbolic sau deloc prejudiciul, mesajul către populație e limpede:

• pentru unii, Fiscul e bulldozer;
• pentru alții, Fiscul e terapeut, lucrează „în ritmul clientului”, cu multă înțelegere.

De aceea contează foarte mult ce urmează după această respingere a sechestrului:

• va formula ANAF apel, dacă va exista motivare care lasă loc pentru asta?
• va încerca alte tipuri de măsuri pentru a garanta recuperarea sumelor?
• vom vedea transparență în demersuri sau doar comunicate generice și promisiuni vagi?

Dacă instituția își face treaba până la capăt, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, dar și cu fermitate, se poate spune că dosarul Iohannis marchează o schimbare de epocă: statul nu se mai teme să-și trateze foștii președinți ca pe orice debitor. Dacă însă lucrurile se dezumflă discret, cu amânări, chichițe și explicații tehnice obscure, avem încă o dovadă că „egalitatea în fața legii” funcționează mai ales în josul piramidei sociale.

Moștenirea Iohannis și ceea ce rămâne după mandate

Indiferent ce va decide instanța în final, e clar că dosarul casei din Sibiu va atârna greu în bilanțul politic și moral al lui Klaus Iohannis. Nu mai vorbim doar despre o dispută tehnică de proprietate, ci despre ani de folosire a unui imobil asupra căruia justiția a spus, în cele din urmă, că nu avea drept de proprietate.

Faptul că, abia după două mandate la Cotroceni, statul își recuperează casa și încearcă să-și recupereze și chiriile spune totul despre viteza cu care funcționează România când e vorba de oameni puternici.

Dacă ANAF va merge până la capăt și va reuși să recupereze banii, nu va fi vorba doar despre o victorie într-un dosar cu fostul președinte. Va fi un semnal că, măcar din când în când, sistemul se mai uită și în oglindă. Iar dacă va eșua, povestea cu „ghinion” și „casele din Sibiu” se va transforma definitiv în manualul de instrucțiuni pentru cum poți împinge ani de zile limitele legii fără mari consecințe.