Scandalul Moșteanu și miza reală a demisiei: aroma de SAFE a înnebunit lupii

România și-a mai mâncat un ministru la micul dejun. De data asta, pe fond de diplome, CV-uri și „eroare regretabilă”. Dar în fundal se aude un alt sunet, mult mai interesant decât foșnetul hârtiei: clinchetul a 16,68 miliarde de euro care urmează să intre pe conducta programului european SAFE, bani pentru apărare și infrastructură. Și, cum știm deja, când apare o asemenea pleașcă, sistemul nu doarme – își face loc la cazan.

Demisia perfectă: mică „eroare” în CV, mare execuție politică

Factologia oficială e simplă și lucioasă, de manual: Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, își dă demisia pe 28 noiembrie 2025, după ce iese la iveală că în primul său CV de demnitar apărea ca absolvent al Universității „Athenaeum”, instituție care spune foarte clar că omul n-a fost niciodată student acolo. În realitate, Moșteanu are diplomă de licență de la Universitatea Bioterra, obținută în 2015.

Presa sapă, universitatea „fantomă” din CV îl contrazice, omul recunoaște că a greșit, își publică diploma reală, spune că îl jenează episodul, cere scuze și… gata, cariera la Apărare se termină cu un post pe Facebook în care anunță că pleacă „din respect pentru Armată”.

La câteva ore după, premierul Ilie Bolojan anunță că ia act de demisie și îl propune interimar pe Radu Miruță, ministrul Economiei, iar președintele Nicușor Dan semnează decretul. Sistemul funcționează impecabil când e vorba să sacrifice pe cine trebuie, la momentul potrivit.

Dacă te uiți strict la litera legii și la morală, da, minciuna în CV e o problemă. Nu e în regulă. Dar hai să fim serioși: în România anului 2025, dacă am aplica aceeași rigurozitate tuturor politicienilor cu diplome discutabile, plagiate, doctorate fabricate pe genunchi și „specializări” obținute în weekend, am închide Parlamentul pentru inventar general.

Și totuși, fix acum cade Moșteanu. De ce acum?

SAFE: comoara de 16,68 miliarde și foamea vechilor rechini

Aici devine interesant. România are pe masă 16,68 miliarde de euro prin mecanismul european SAFE – Security Action for Europe. E a doua cea mai mare alocare din UE. Banii sunt împărțiți cam așa: aproximativ 75% pentru echipamente militare, ordine publică și apărare civilă, restul pentru infrastructură duală – inclusiv capete de autostradă strategice.

SAFE nu e un fond oarecare, e o combinație de împrumuturi pe zeci de ani și bani foarte ieftini, condiționați de investiții în industria de apărare, cu reguli de tipul: minim 50% producție locală, achiziții comune, termene clare.

Cu câteva zile înainte de demisia lui Moșteanu, CSAT aprobă lista de proiecte pe care România vrea să le finanțeze din SAFE și dă undă verde pentru aceste investiții uriașe.

Pe românește: foaia de parcurs pentru 16 miliarde e aproape gata, regulile interne pentru achiziții sunt pe masa Guvernului, presiunea e uriașă, interesul industriei de armament – locale și externe – e la cote maxime.

Fix în acest moment, ministrul Apărării care a început să vorbească public despre transparență, reguli clare, producție locală și responsabilitate pleacă din funcție, oficial pentru o „eroare din CV”.

Dacă nu ți se aprinde niciun bec, înseamnă că ai trăit prea puțin în România.

Neofitul care deranjează la cazanul cu aur

Moșteanu nu e un baron vechi, nu e general cu trei mandate la activ, nu vine din combinațiile clasice ale sistemului. E un politician relativ nou, cu CV discutabil, dar fără istoric de clientelă grea în zona de Apărare. Tocmai asta îl făcea incomod pentru rechinii cu vechime.

Un neofit la butoanele a 16,68 miliarde de euro înseamnă risc. Riscul ca:

• să vrea să aplice regulile la sânge, ca să-și spele imaginea;
• să facă licitații reale, nu „aranjamente de familie”;
• să dea drumul la competiție și către firme care nu au încă abonament la MApN;
• să mai și vorbească public despre ce face cu banii, că USR-ul are boala asta cu transparența, chiar dacă o aplică uneori selectiv.

Pentru bătrânii jucători care știu exact cum se fac contractele de offset, cum se negociază comisioanele neoficiale și cum se „ajustează” caietele de sarcini, un astfel de ministru e un pericol, nu un atu.

Și atunci ce faci? Îl scoți din joc prin cea mai „curată” metodă posibilă: morală publică. Diploma. CV-ul. Eroarea rușinoasă.

Nu trebuie să inventezi nimic. Exista deja o minciună în hârtii? Perfect. O scoți din sertar, o umfli mediatic, pui reflectorul pe ea, activezi indignarea „națională” și îl împingi singur spre demisie. Restul povestesc televiziunile.

Fabrica de dosare: când e nevoie, se apasă pe buton

Așa funcționează fabricile de dosare în an electoral sau când vine o pleașcă bugetară babană:

• nu se pornește nimic la întâmplare;
• se activează doar lucrurile care servesc unui scop.

Despre diplomele și plagiatele altora se tace. Se mimează anchete, se pun comisii care amână decizii până după alegeri, se „pierde” documentație. Dar unde trebuie făcut loc rapid, brusc descoperim standarde morale nordice în sistemul românesc.

În cazul Moșteanu, avem:

• un scandal de studii și CV-uri, real, documentat;
• o sincronizare perfectă cu momentul SAFE;
• o reacție ultra-rapidă: demisie, interimar desemnat, liniște instituțională.

Mesajul către public: „Uitați, suntem serioși, nu tolerăm minciuna, mai ales la Apărare, cu un război la ușă”.
Mesajul real, între jucători: „Am eliberat rapid locul, putem pune pe cine trebuie să gestioneze banii”.

Nu contează dacă Moșteanu era genial sau catastrofal ca ministru. Contează timing-ul. Iar timing-ul urlă politică de manual.

SAFE, dar pentru cine? Țara sau rețeaua?

Programul SAFE e vândut cetățeanului ca instrument de securitate: bani pentru armată, pentru protecția frontierelor, pentru infrastructură strategică, pentru industrie locală de apărare. Toate astea sunt reale pe hârtie.

Dar cine decide:

• ce cumpărăm exact,
• de la cine,
• la ce preț,
• cu ce offset,
• ce fabrică locală e revitalizată și care moare,
• ce firme „private” se lipesc de bani ca lipitorile?

Unii oameni. În birourile MApN, Ministerului Finanțelor, Guvernului. În consilii obscure, în comisii tehnice, în CSAT.

Când acei oameni sunt parte din rețele vechi, cu reflexe de partid-stat și apetit dovedit pentru buget, SAFE devine foarte repede un:

• program de îmbogățire accelerată pentru un ecosistem politic-economic,
• instrument de fidelizare a unor grupuri de interese,
• rezervor enorm de contracte pentru deceniul următor.

Și mai e ceva: SAFE oferă bani relativ „ieftini”, cu maturități de până la 45 de ani și perioadă de grație de 10 ani. Adică nota de plată finală o vor plăti copiii și nepoții celor care azi dau din umeri și spun „nu sunt bani, trebuie să ne împrumutăm”.

Dacă aceste miliarde ajung pe mâna rețelelor clasice, vom avea:

• autostrăzi începute și niciodată terminate,
• contracte pentru armament cumpărat scump și menținut prost,
• hale de „producție locală” care fac de fapt montaj de șuruburi și nimic strategic.

Diplomele, noul certificat de moralitate – dar doar pentru unii

Cazul Moșteanu e exemplul perfect de dublu standard.
Dintr-odată, diploma devine criteriu suprem de moralitate. Să nu reușești să-ți pui corect facultatea în CV e crimă de stat.

În același timp:

• oameni cu plagiate dovedite sunt încă bine-mersi prin funcții;
• personalități cu doctorate „copy-paste” dau lecții de integritate la televizor;
• personaje cu biografii mult mai toxice decât un CV greșit nu pățesc nimic.

Nu e un discurs în apărarea lui Moșteanu. E un diagnostic al ipocriziei de sistem. Dacă diplomele ar fi tratate serios pentru toți, cu aceeași unitate de măsură, am putea vorbi despre o însănătoșire.

Dar când vedem că standardul moral se aplică selectiv, fix când pe masa ministerului sunt 16 miliarde de euro, nu mai vorbim despre morală. Vorbim despre instrumentare politică.

Ce ne-ar interesa, de fapt, la un ministru al Apărării

Lăsând gluma la o parte, la un ministru al Apărării ar trebui să conteze, în ordinea logică:

1. dacă apără interesele României, nu ale clientelei de partid;
2. dacă înțelege ce semnează când cumpără rachete, tancuri, drone și radare;
3. dacă are curaj să spună „nu” când i se împing în față contracte de miliarde cu condiții dezavantajoase;
4. dacă e în stare să negocieze la sânge în UE și NATO;
5. dacă e dispus să explice public, cu cifre, ce face cu purcoiul ăsta de bani.

Că a absolvit Bioterra, Athenaeum, Politehnica sau trei facultăți serioase – contează, dar nu e singurul criteriu.
Minciuna din CV e gravă, dar nu e mai gravă decât jefuirea sistematică a bugetului Apărării sub acoperirea unor programe strategice.

Dacă Moșteanu pleacă pentru o minciună veche, dar la SAFE nu se schimbă nimic în logica deciziei – doar oamenii care semnează –, atunci scandalul diplomelor e doar perdea de fum.

Nu diplomele miros, ci banii…

Demisia lui Ionuț Moșteanu e prezentată ca un gest de onoare într-un sistem care, chipurile, nu mai tolerează falsurile din CV. Frumos, aproape emoționant.

Dar dacă dai stratul de PR la o parte, rămâne imaginea clasică a politicii românești:

• se activează un scandal real, dar selectiv;
• se decapitează fix omul care stă pe cel mai mare robinet de bani noi;
• se instalează un interimar „de încredere”, până se găsește varianta optimă pentru rețea;
• se pune ștampila: „L-am sancționat pe mincinos, mergeți acasă, statul funcționează”.

Întrebarea importantă nu e dacă a greșit Moșteanu. A greșit, clar.
Întrebarea importantă e: cine va număra și împărți cei 16,68 miliarde de euro din SAFE și în interesul cui?

Răspunsul la asta nu se vede în diplome.

Se vede în contractele care vor urma. Și, cum îi știm pe „profesioniștii” din jurul bugetului, pariul rezonabil e că nu mor de grija CV-ului. Mor de grijă să nu piardă niciun leu din pleașca istorică ce tocmai a intrat pe țeavă.