De ce continuăm să ne îndrăgostim de lideri narcisiști

În mitologia greacă antică, un bărbat care se îndrăgostește de propria reflexie se stinge și moare. În America modernă, acesta este promovat în funcții de conducere — și uneori este chiar ales la Casa Albă.

Ar trebui să fim mai prevăzători. Marii lideri își pun misiunea deasupra propriului ego. Narcisiștii fac exact opusul: se consideră speciali și superiori și își pun egoul mai presus de orice. Atunci, de ce ne lăsăm păcăliți de ei în continuare?

Un studiu asupra alegerilor prezidențiale din SUA, desfășurate între 1824 și 1992, a dezvăluit că candidatul mai înalt a obținut constant mai multe voturi decât cel mai scund. Înălțimea a fost un indicator și mai puternic în perioadele de amenințare socială, economică și politică. Cu cât instabilitatea societală era mai mare, cu atât oamenii își doreau mai mult un lider care să proiecteze dominanță fizică și forță. Aceasta este, astăzi, atracția exercitată de un narcisist, se arată într-o analiză The New York Times.

Trăim într-o perioadă de neliniște extraordinară. Milioane de oameni au murit într-o pandemie. Pentru prima dată în ultimele generații, sute de mii de oameni au pierit într-un război terestru în Europa. Schimbările climatice reprezintă o amenințare la adresa modului nostru de viață, iar inteligența artificială este o amenințare iminentă la adresa subzistenței noastre. Rezultatul pentru mulți oameni este un sentiment copleșitor de incertitudine și anxietate, condiții fertile pentru autoritari care promit să restabilească ordinea în haos și pentru narcisiști care emană niveluri amețitoare de încredere și carismă.

Cititorii de o anumită orientare vor presupune că acesta este un articol despre președintele Trump. La urma urmei, el este omul care s-a lăudat spunând: „Eu singur pot rezolva problema” și „Știu mai multe despre ISIS decât generalii”, care și-a exagerat averea, a refuzat să admită că a pierdut alegerile și a descris uciderea brutală a unui cuplu de la Hollywood ca fiind, cumva, despre el însuși. Dar ideea mea nu este despre domnul Trump în sine — ci despre motivul pentru care oamenii sunt atrași de el și de mulți alții ca el în calitate de lideri în politică și afaceri, în acest moment.

Puțină grandiozitate poate favoriza ideile revoluționare, dar dovezile sunt abundente: persoanele cu niveluri ridicate de narcisism sunt lideri mai slabi. Pentru a-și promova propriile interese, aceștia sunt mai dispuși să-i manipuleze pe ceilalți, să trișeze și chiar să încalce legile.

Mizele sunt deosebit de mari în politică. Într-un studiu, 120 de experți au evaluat președinții americani în funcție de narcisismul lor. Primii trei — Lyndon Johnson, Richard Nixon și Andrew Jackson — și-au văzut moștenirile pătate de corupție și decizii dezastruoase. Orgoliul nemăsurat (hubrisul) l-a determinat pe Jackson să sfideze Curtea Supremă și să îndepărteze forțat nativii americani de pe pământurile lor, l-a făcut pe Johnson să escaladeze Războiul din Vietnam în ciuda avertismentelor subsecretarului său de stat și l-a condus pe Nixon către scandalul Watergate.

Și în afaceri, liderii narcisiști provoacă ravagii. Băncile conduse de persoane evaluate ca fiind narcisiste au stabilit politici mai riscante și s-au redresat mai greu după criza financiară din 2008. În loc să își ajusteze deciziile pe baza succesului sau eșecului obiectiv, directorii narcisiști „se droghează” cu laude sociale, ceea ce îi încurajează să își asume riscuri și mai mari. Pe măsură ce se scaldă în admirația subalternilor obedienți, este mai probabil ca ei să insiste obsesiv asupra unor idei care nu funcționează.

Aroganța lui Steve Jobs l-a determinat să lanseze computerul Apple Lisa (supraevaluat), să rupă legăturile cu consiliul său de administrație și, în cele din urmă, să fie forțat să părăsească propria companie. Costurile narcisismului se pot vedea chiar și în sportul profesionist. În NBA, cu cât postările jucătorilor pe Twitter erau mai narcisiste, cu atât performanța echipelor lor a fost mai redusă.

Narcisiștii sunt „mâncători de minge” și vânători de glorie. Își asumă meritele, dau vina pe alții și se pun deasupra grupului. Ei văd leadership-ul ca pe o oportunitate de a acapara, nu ca pe o responsabilitate de a servi.

O narațiune populară susține că suntem păcăliți de acești oameni. Suntem seduși de farmecul superficial și nu reușim să vedem orgoliul care îl alimentează. Totuși, cercetările arată că narcisiștii nu sunt greu de reperat. Se laudă singuri, postează fotografii măgulitoare cu ei înșiși și își semnează numele cu litere supradimensionate. Se simt îndreptățiți la un tratament special, iar când nu îl primesc, afișează o victimizare virtuoasă, ventilându-și nemulțumirile public. În mai multe studii, oameni care erau perfect conștienți de tendințele egocentrice ale narcisiștilor i-au preferat totuși ca lideri pentru o lume imprevizibilă.

Psihologii constată că liderii narcisiști sunt mai atractivi pentru persoanele cu stimă de sine scăzută. Cu cât părerea noastră despre noi înșine este mai proastă, cu atât ne simțim mai nesiguri și cu atât părerea noastră despre narcisiști este mai bună. Susținerea lor ne face să ne simțim speciali și îi face pe ei să se simtă mai puțin amenințați. Totul începe devreme: un studiu pe elevi de școală primară și gimnazială a descoperit că, în 96% din clase, copiii care afișau calități narcisiste aveau mai multe șanse să fie nominalizați pentru roluri de conducere.

Dacă sunteți blocați cu șefi narcisiști, este posibil să le temperați cele mai rele impulsuri. Cheia este să îi complimentați pentru calități care sunt clar separate de orice domeniu în care trebuie să le aduceți critici. Înainte de a le pune la îndoială deciziile, lăudați-le creativitatea, handicapul la golf sau glumele. Narcisiștii sunt mai puțin agresivi atunci când egoul le este mângâiat.

Liderii înțelepți echilibrează încrederea cu umilința. Sunt suficient de siguri pe punctele lor forte pentru a-și recunoaște slăbiciunile și pentru a învăța de la critici. În timp ce narcisiștii râvnesc la rolurile de conducere, liderii discreți sunt adesea reticenți în a prelua „mantia” puterii. Poate că nu este o coincidență faptul că George Washington a trebuit să fie convins și ademenit să devină primul președinte al SUA și că a refuzat un al treilea mandat.

O modalitate de a aduce mai mulți lideri discreți la putere este schimbarea sistemului implicit. În loc să așteptăm ca oamenii să își facă loc cu coatele spre conducere, ar trebui să luăm în considerare pe oricine este calificat, cu excepția celor care aleg să se retragă. Există dovezi că această simplă schimbare poate reduce decalajul de gen în promovări, ceea ce are beneficiul suplimentar de a diminua numărul de narcisiști în poziții înalte, deoarece femeile au mai puține șanse să fie narcisiste sau psihopate și mai multe șanse să prioritizeze binele colectiv. Țările cu mai multe femei în legislativ au mai puține șanse să intre în război, iar acordurile de pace care implică femei au cu 35% mai multe șanse să dureze cel puțin 15 ani. În primele etape ale pandemiei, țările și statele americane conduse de femei au avut rate de mortalitate Covid-19 mai scăzute, parțial pentru că au reușit mai bine să arate atât încredere în planurile lor, cât și empatie pentru durerea oamenilor. Psihologii organizaționali au descoperit că, atunci când liderii bărbați sunt stresați, aceștia tind să fie mai ostili și abuzivi.

De asemenea, ar putea ajuta recrutarea persoanelor care provin din medii modeste. În medie, oamenii care cresc în sărăcie tind să fie lideri mai eficienți și sunt mai puțin predispuși să înșele, deoarece sunt mai puțin înclinați spre narcisism și sentimentul că „li se cuvine”. Același lucru este valabil și pentru persoanele care își încep cariera într-o recesiune: un istoric al luptei pentru supraviețuire construiește compasiune.

Desigur, mediile de grup nu reprezintă cu exactitate trăsăturile individuale. În cele din urmă, cea mai bună cale de a opri ascensiunea narcisiștilor în funcții alese este abordarea amenințărilor care îi fac pe oameni anxioși. O mai mare siguranță a locului de muncă și stabilitatea veniturilor ar trebui să îi lase pe alegători mai puțin tentați de candidații agresivi. În lumea corporatistă, promovăm lideri mai buni atunci când încetăm să ne mai concentrăm doar pe rezultatele lor individuale și începem să cântărim contribuțiile lor față de ceilalți.

Responsabilitatea conducerii este prea importantă pentru a fi încredințată unor oameni aroganți. Liderii narcisiști își neagă slăbiciunile și devin astfel mai slabi. Liderii discreți își admit slăbiciunile și devin mai puternici. Marii lideri își depășesc slăbiciunile și ne fac pe toți mai buni.

Cum se manifestă narcisismul în politica și administrația românească

Analize recente arată că anumite tipologii narcisiste sunt frecvent întâlnite în politica și administrația românească, iar acestea se manifestă prin comportamente și strategii specifice, care influențează modul în care liderii interacționează cu publicul și cu subalternii.

Politicianul „justițiar și salvator”
Liderii care proiectează forță și dominanță câștigă adesea sprijin într-un context de instabilitate societală. Exemple istorice includ Corneliu Vadim Tudor, care promova grandiozitatea personală și ordinea „prin forță” în perioada 2000, pe fondul anxietății economice. În prezent, liderii populiști utilizează mesaje de tip „Eu singur pot rezolva” sau avertizări privind atacuri externe, captând atenția prin agresivitate și charisma percepută, mai degrabă decât prin soluții tehnice concrete.

Narcisismul „victimizării virtuoase”
Unii lideri transformă criticile sau anchetele în instrumente de afirmare a martiriului personal. În România, este frecvent întâlnit fenomenul în care oficiali acuzați de nereguli susțin că sunt victimele unui „sistem” sau ale unor conspirații externe, evitând astfel să răspundă pe fondul problemelor reale.

„Baronul local” sau managerul de tip „Ball Hog”
Acești lideri își asumă meritele și transferă responsabilitatea pentru eșecuri asupra subalternilor sau a contextului. În administrație, se poate observa prin atribuirea personală a proiectelor publice și promovarea numelui propriu pe plăcuțe comemorative. În mediul de business, se manifestă prin control excesiv, refuzul delegării și atribuirea succesului exclusiv propriei persoane, în timp ce problemele sunt puse pe seama „pieței” sau a „statului”.

Obsesia pentru imagine
Narcisiștii caută validarea publică și își construiesc prezența în spațiul public prin fotografii și apariții mediatice. În România, acest comportament este vizibil pe paginile de social media ale unor oficiali, unde apar în ipostaze eroice sau religioase, deseori înconjurați de colaboratori obedienți.

Absența liderului umil
Figura tehnocrată sau expertul competent este adesea marginalizată de publicul obișnuit cu lideri vocali și dominanți. Calmului și recunoașterii limitelor i se atribuie semne de slăbiciune, ceea ce favorizează apariția liderilor cu ego-uri mari. Această dinamică limitează accesul la putere al celor cu competență ridicată și comportament discret.

Contranexemplul feminin
Femeile tind să prioritizeze binele colectiv, iar în România există exemple de organizații conduse de femei, precum „Dăruiește Viață”, care au implementat proiecte sociale și medicale semnificative chiar în condiții dificile, demonstrând un model diferit față de liderii narcisici concentrați pe egoul personal.