Încotro România, în 2026?

2025 este deja istorie. O istorie a unor mari schimbări pe scena politică românească, greu de anticipat. A fost anul când Crin Antonescu a răsărit, Klaus Iohannis a dispărut, iar Nicușor Dan a reapărut. Practic, România a trecut de la „statul român care a eşuat în misiunea sa fundamentală de a-şi proteja cetăţeni”, la „România, o țară coruptă”.

A plecat un profesor de fizică de la Sibiu și a venit un olimpic la matematică din Făgăraș. De fapt, nu e nimic nou sub soare, contează doar cine roade ciolanul. Adică, o ceată pleacă, cât de cât sătulă, și alta, hămesită, vine să împartă ciolanul. Numai că, anul acesta, ciolanul este ros, deocamdată, doar de gașca PSD-PNL-UDMR-USR, a tandemului Nicușor Dan-Ilie Bolojan, după împărțirea făcută de Ursula von der Leyen și Emmanuel Macron.

Ca atare, tandemul Dan-Bolojan promite că lasă românilor de ros doar zgârciurile care mai rămân, după ospățul „tătucilor” și „mămicilor” de la Paris și Bruxelles. De ce am ajuns să ne înfruptăm din firimiturile de la Paris și Bruxelles? Pentru că am ajuns la vorbele lui Mircea Eliade din 1937, care sunt și astăzi de mare actualitate:

„Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase și mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europă-luntrea statului nostru este condusã de niște piloți orbi. Acum, când se pregătește marea luptă după care se va ști cine merită să supravietuiască și cine își merită soarta de rob-elita noastră conducătoare își conținuă micile sau marile afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai găsești cuvinte de revoltă. Critică, insultă, amenințarea-toate acestea sunt zadarnice. Oamenii aceștia sunt invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de căpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins… 

Tristețea și spaima mea își au, însă, izvorul în altă parte. Piloții orbi! Clasa aceasta conducătoare, mai mult sau mai puțin românească, politicianizată până-n măduva oaselor -care așteaptă pur și simplu să treacă ziua, să vină noaptea, să audă un cântec nou, să joace un joc nou, să rezolve alte hârtii, să facă alte legi.

Același joc și același lucru, ca și când am trăi într-o societate pe acțiuni, ca și când am avea înaintea noastră o sutã de ani de pace, ca și când vecinii noștri ne-ar fi frați, iar restul Europei unchi și nași…Dar un neam în care o clasa conducãtoare gândește astfel, și-ți vorbește despre calitățile unor oameni străini nu mai are mult de trãit.

El, ca neam, nu mai are însă dreptul să se măsoare cu istoria… Căci piloții orbi s-au făcut sau nu unelte în mâna străinilor- puțin interesează deocamdată. Singurul lucru care interesează este faptul că nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a știut și nu știe ce înseamnă un stat…Și asta e destul ca să începi să plângi”.

12:02, 06.01.2026 • Apărare

România devine noul nod logistic al NATO. O parte din sprijinul pentru Ucraina se mută la Câmpia Turzii

10:42, 05.01.2026 • ACTUALITATE

Unda de șoc Maduro: Cum ar putea resimți România capturarea liderului venezuelean

Adică, radiografia lui Mircea Eliade din 1937 este astăzi mai actuală ca niciodată. Practic, întreaga clasă politică de la noi n-a înțeles, nici în al douăsprezecelea ceas, că mandatul le-a expirat de vreo trei ani, pentru simplul fapt că ora exactă a mapamondului se dă la Washington.

Dar, cum actuala clasă politică de la noi nu este frecventabilă pentru administrația Trump, liderii actuali ai României ar trebui să se trezească în acest an la realitate, mai ales după extragerea fulger a lui Nicolas Maduro din Venezuela. Tic-tac, tic-tac, dar încotro merge România?